Friday , April 26 2024

Bebelușul din Suceava născut fără tibie va fi  operat miercuri în Austria

Acest lucru este posibil datorită tuturor oamenilor cu suflet mare care au fost impresionați de acest caz și au donat în conturile mamei lui Emanuel

Emanuel Holcă, bebelușul care s-a născut fără tibie, are acum o șansă să își recapete sănătatea, să meargă, să alerge, să sară, să se bucure de viață, totul datorită sucevenilor cu suflet mare care au donat pentru acest micuț. Emanuel va intra miercuri dimineață în sala de operație iar peste șase săptămâni va fi programtă o a doua intervenție chirurgicală.

Reamintim că o familie de suceveni a fost nevoită să facă față unei situații crunte, băiețelul lor s-a născut fără tibie, iar medicii nu le-au dat părinților prea multe opțiuni pentru ca micuțul să poată duce o viață normală. Din partea cadrelor medicale din țară, au primit două variante, fie amputarea piciorului, fie o serie lungă de intervenții chirurgicale, care ar speria chiar si pe cei mai curajoși pacienți. La polul opus, soluția medicilor din Austria – două operații care îi pot reda sănătatea, însă pentru care are nevoie de o sumă de 40.000 de euro. Părinții lui Emanuel au încearcat cu disperare să facă rost de bani pentru ca băiețelul lor să poată merge și să poată duce o viață normală și au reușit pentru că pe data de 19 octombrie, când băiețelul va împlini șase luni, este programată prima intervenție chirurgicală în Austria, urmată la șase săptămâni de o nouă procedură.

Cei care vor să ajute, o pot face în continuare donând în conturile mamei deschise la Banca Transilvania:

Titular cont: Holcă Valentina Gabriela Cont RON: RO54BTRLRONCRT0434357701, Cont EUR:  RO04BTRLEURCRT0434357701 și Cont GBP:  RO59BTRLGBPCRT0434357701. (C.R.)

Vezi si

Conferința de închidere a unui Program  Operațional România – Ucraina derulat de Inspectoratul de Jandarmi Suceava

În data de 17 aprilie 2024, s-a desfășurat conferința finală a Programului Operațional România – …