Tuesday , May 7 2024

Avertizare meteo de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente, valabilă până sâmbătă la prânz

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri mai multe avertizări meteo de instabilitate atmosferică, ploi abundente, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Astfel, în intervalul 16 iunie, ora 10 – 17 iunie, ora 12, este în vigoare un COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru Crișana,
nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei (fiind vizată și partea de est a județului Suceava) și estul Olteniei.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări
de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp și în restul teritoriului, iar vremea va fi în general instabilă și în zilele următoare.

De asemenea, tot de vineri de la ora 10 până sâmbătă la ora 12.00, este în vigoare un COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată și ploi cu cantități însemnate de apă, care vizează  și jumătatea de vest a județului Suceava.

Sunt sub această avertizare  jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

A fost emis și un COD ROȘU, pentru același interval de timp, pentru județele  Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor
Gorj și Hunedoara, fiind așteptate  averse torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat vor depăși 80 l/mp. (O.S.)

Vezi si

HRISTOS A ÎNVIAT!

Sărbătoarea Paştelui este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste …