Thursday , April 25 2024

Vizitarea castelului Peleș, mai scumpă decât intrarea la Versailles, Louvre sau Prado

Aflat într-o situație financiară disperată din cauza facturilor de zeci de mii de euro pe care trebuie să le achite furnizorilor de utilități, muzeul Peleș din Sinaia face eforturi disperate să țină porțile deschise pentru turiști, scrie Ziare.com.

Prima decizie radicală luată de administratorii muzeului a fost redeschiderea, după zece ani, a celui de-al doilea etaj al castelului unde se află saloanele doamnelor de onoare și atelierul reginei Elisabeta. Acest etaj a fost închis în 2018-2019 din cauza stării precare în care se află scara interioară din lemn, dar și din cauza lipsei de personal.

A fost soluția de urgență pentru ca în conturile muzeului Peleș să intre bani mai mulți, având în vedere că un tur complet al castelului costă 150 de lei de persoană, un preț mai mare chiar decât un bilet de intrare în muzee mult mai celebre din Italia, Spania sau Franța.

Dacă vizitarea Peleșului, parter, etaj I și etaj II costă 25 de euro de persoană, la muzeul Louvre din Paris turiștii plătesc 17 euro de persoană, 31 de euro pentru a vizita muzeul Louvre și muzeul Picasso, 30 de euro pentru Louvre și Arcul de Triumf sau 60 de euro pentru pachetul: Piața Versailles, Louvre și muzeul Orsay unde se află opere de artă de mare valoare, semnate de Monet, Manet, Degas, Delacroix, Gustave Courbet, Cezanne, Gauguin, Renoir, van Gogh, Klimt și mulți alții.

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …