Thursday , April 25 2024

Vineri, vernisajul  Expoziției Internaționale de Caricatură – Portret “140 Bacovia”, la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Suceava și Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 17 – 30 septembrie 2021, Expoziția Internațională de Caricatură – Portret “140 Bacovia”.

Expoziția Internațională de Caricatură – Portret “140 Bacovia” este un proiect realizat de graficianul băcăuan Mihai Victor Eugen, timp de patru ani, pentru omagierea scriitorului George Bacovia. Proiectul se va desfășura simultan, începând cu data de 17 septembrie 2021, în 11 orașe, din 10 județe ale țării. Mihai Victor Eugen a adunat în cei patru ani 350 de lucrări (portrete ale marelui scriitor) de la 170 de artiști, din 52 de țări ale lumii.

George Bacovia s-a născut la data de 17 septembrie 1881, la Bacău. A fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui scriitor. S-a dovedit un iscusit executant la vioară și un talentat desenator. Au rămas pentru posteritate câteva desene în peniță, printre care și o serie de caricaturi.

Expoziția se va deschide în Foaierul expozițional al Muzeului de Istorie Suceava, la data de 17 septembrie 2021, ora 12 și este o selecție a celor mai bune lucrări adunate în proiectul demarat și realizat de Mihai Victor Eugen VEM.

 

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …