Tuesday , January 31 2023

Un an fara Marin Mincu

Lipsa omului Marin Mincu o resimt nu numai cei apropia]i, ci, am avut bucuria s\ o constat, foarte mul]i scriitori, mai tineri sau mai maturi, care au v\zut în el o con[tiin]\ critic\ [i o verticalitate incomod\, care f\cea bine vie]ii noastre literare.

P`n\ acum c`]iva ani m\ credeam nemuritor. Pe mine [i pe cei apropia]i. Moartea p\rea o tem\ literar\, o abstrac]iune incapabil\ s\ se manifeste în concretul în care aveam impresia c\ tr\iesc protejat. Afi[am, din cauza asta, un optimist tembel, superficial, cinic. Ultimii ani îns\ m-au înv\]at cu asupra de m\sur\ c\ despre orice se poate r`de, dar despre moarte nu. Acum cinci ani a murit Emil Iordache, acum trei ani [i jum\tate tat\l meu, anul trecut Marin Mincu. Cumva, dispari]ia brusc\ [i [ocant\ a lui Emil Iordache m-a înghe]at, pentru c\ aveam presentimentul c\ ea anun]\ fuga dincolo, de neconceput, care, de fapt, mi se pare ireal\ [i acum, mai ales în nop]ile f\r\ somn, a tat\lui meu; în ultimii ani, de Marin Mincu m\ lega o prietenie care încerca s\ compenseze (de[i sigur c\ nu avea cum, orice ruptur\ de acest gen fiind ireparabil\) aceste pierderi. Sigur c\ s`nt patetic [i poate chiar pu]in caraghios, dar simt nevoia s\ repet c`teva cli[ee pline de adev\r: odat\ cu oamenii de care e[ti legat, moare [i o parte din tine; odat\ cu moartea lor, leg\tura care v\ unise nu se rupe, ci se cristalizeaz\ în forme crude; odat\ cu trecerea timpului, durerea nu dispare, ci doar amor]e[te, hiberneaz\, mereu gata s\ ias\ la suprafa]\.

{i totu[i, dincolo de toate aceste [ocuri, pot s\ spun c\ este [i va fi pentru mine un mare noroc c\ am avut parte de prietenia unor astfel de oameni. Nu am s\ stau acum, la un an de la at`t de brusca trecere dincolo a lui Marin Mincu, s\ scriu despre c`t de mare scriitor a fost el [i despre c`te a f\cut pentru literatura t`n\r\ sau mai ales pentru literatura român\ în cei 20 de ani de profesorat în Italia. Am mai scris despre toate astea [i o s\ am ocazia s\ mai scriu, sistematic, într-o carte pe care o socotesc o datorie de onoare. Problema mea este c\, în timp ce zecile de c\r]i semnate de Marin Mincu mi-au r\mas în rafturi, absen]a omului m\ apas\. De c`nd a murit, din seara în care a plecat la jurnalul TVR Cultural, unde a suferit acel atac cerebral sau ce o fi fost, c`nd m-a sunat [i p\rea extrem de vioi [i de… el însu[i, telefonul meu fix a mai sunat de maximum 3-4 ori. Nici nu [tiu de ce-l mai ]in.

Pe Marin Mincu îl admiram cintindu-i c\r]ile înc\ de pe c`nd eram elev la liceu. În Constan]a se ducea atunci în presa aservit\ o campanie jegoas\ împotriva sa, cel care, totu[i, ctitorise Universitatea „Ovidius”, o botezase, îi construise sediul cel nou, îl adusese pe Umberto Eco [i-i acordase titlul de Doctor Honoris Causa, ca un act de girare, de acreditare cultural\ a institu]iei. I se construia imaginea unui nebun, i se batjocorea opera italin\, i se nega, în genere, orice pricepere de c\tre ni[te ilu[tri anonimi trezi]i, peste noapte, universitari. Totul a culminat cu îndep\rtarea sa temporar\ de la catedr\. Înainte de asta, am fost la c`teva cursuri ]inute de el [i mi s-a p\rut de o arogan]\ cuceritoare. De[i d\dea mereu impresia c\ abia î[i re]ine un z`mbet ironic, se putea ghici o anumit\ timiditate dincolo de morga academic\ pe care [i-o compunea. De atunci am primul autograf de la el, pe un volum intitulat Repere. I l-am ar\tat peste mai bine de 10 ani [i ne-am amuzat împreun\. Era semnat cu formula: „Cun prietenie tomitan\”. Cu toate c\ nu se considera const\n]ean nici în ruptul capului.

C`nd ne-am cunoscut am avut senza]ia c\ e un om cu care pot comunica deschis, direct, b\rb\te[te, f\r\ efortul de a face figura]ia obi[nuit\. El m-a abordat, dup\ ce citise un articol în care îl numeam „ginga[ ca un buldozer”. Avea mult umor, indiferent de ce spun unii [i al]ii, [i i-a pl\cut. Nici eu nu [tiu cum, s-a închegat o rela]ie care u[or-u[or a evoluat spre un stadiu pe care nu m\ feresc s\-l numesc prietenie adev\rat\. Tocmai de aceea, cel mai mult îmi lipse[te omul Marin Mincu, cel de o generozitate pe care rar am mai înt`lnit-o în lumea egoist\ a scriitorilor. Am vorbit, vreme de vreo 4-5 ani, m\car de 2-3 ori pe s\pt\m`n\ la telefn. Suna la orice or\, la 7 diminea]a, lu`ndu-m\ direct: „Ce faci, domnule, dormi?” sau la 11:30 noaptea, intr`nd direct în subiect: „Ai v\zut?”. „Ce s\ v\d?”. „E clar, nu [tii, nu ai v\zut”. Îmi citea texte la telefon, comentam toat\ presa cultural\, f\r\ s\ cobor`m niciodat\ la nivel de b`rf\ m\runt\. C`nd so]ia mea era în spital, a[tept`nd s\ nasc\, iar eu m\ înv`rteam bezmetic prin cas\, m\ suna de 3-4 ori pe zi [i m\ ]inea de vorb\; dup\ aceea mi-a spus c\ inten]ionat o f\cea, c\ m\ sim]ise agitat [i nesigur pe mine.

De c`teva ori l-am adus în fa]a studen]ilor [i asta era cea mai mare satisfac]ie a sa: îl interesau aceste înt`lniri mai mult dec`ât orice alte posibile evenimente din Ia[i.

De c`te ori ajungeam în Constan]a, mergeam la el acas\, de unde fugeam obligatoriu la „On plonge”, unde m`ncam de fiecare dat\ aceala[i lucru: saramur\ de chefal, stropit\ cu o Fr`ncu[\ de Cotnari. Treceau astfel ore bune, f\r\ s\ le simt. Am avut foarte multe de înv\]at de la Marin Mincu [i nu doar lucruri legate de literatur\. Cu toate c\, firesc, despre asta discutam mai mereu. Rar am mai înt`lnit un om care s\(-[i) tr\iasc\ cu at`ta pasiune literatura. Mergea p`n\ acolo înc`t î[i transforma c\r]ile în experimente existen]iale: vede]i, de pild\ cele 4 volume din romanul Intermezzo sau c\r]ile de poezie Cum mi-am înscenat un accident de ma[in\ [i Pacient la spitalul Fundeni.

În mod straniu, în ultimul an parc\ era gr\bit ba s\-[i alc\tuiasc\ o edi]ie definitiv\ a poeziilor, ba s\ duc\ la bun sf`r[it Cvasitratatul de/spre literatur\, o carte-bilan]. Mi-a dat pe m`n\ o carte intualt\ Polemos, pe care ezita dac\ s\ o publice sau nu; în cele din urm\, a hot\r`t c\ e mai bine s\ o public eu dup\ ce el nu va mai fi: „Trebuie s\ mai l\sam [i ceva în urm\, nu, c\ altfel ne uit\ \[tia…”. În vara anului trecut, ne-am înt`lnit în Constan]a [i am avut o discu]ie pe care nu am cum s-o deconspir, dar din care reie[ea clar c\ inten]ioneaz\ s\-[i aranjeze lucrurile în perspectiva unui exit parc\ presim]it. Mi s-a p\rut ciudat [i cred c\ am reac]ionat cam superficial.

În fine, nu cred c\ se leag\ ce am scris p`n\ aici. Nici nu conteaz\. Am s\ povestesc alt\dat\ unele înt`mpl\ri extrem de elocvente cu [i despre Marin Mincu. Deocamdat\, nu vreau dec`t s\ spun c\ el a fost, dincolo de marele scriitor [i critic literar c\ruia posteritatea îi va face, s`nt sigur, dreptate, un om generos, loial, timid. I-am sesizat, uneori, tremurul u[or al glasului [i chiar al m`inii în timp ce vorbea în public. Aparenta arogan]\, falsa agresivitate erau simple m\[ti ale unui timid [i ale unui ludic. Pentru el totul era o prob\: de multe ori, l-am urm\rit exager`nd lucrurile, [arj`nd, doar pentru a vedea cum reac]ioneaz\ cutare persoan\. Dup\ aceea se amuza teribil. Pu]ini reu[eau s\ treac\ aceast\ „prob\”.

Eu unul cred c\ [i dispari]ia sa brusc\, la doar 65 de ani, c`nd era în verv\, c`nd avea at`tea planuri este tot o prob\ la care ne-a supus. Nu [tiu dac\ am reu[it s\-i fac fa]\ de data asta. Înc\ îl visez, [i nu rar; mai descop\r ne net c`te o înregistrare cu el [i vocea aceea nazal\ mi se pare incredibil de aproape, de familiar\, de parc\ ieri a[ fi primit ultimul telefon de la Marin Mincu. Uneori chiar am impresia c\ dac\ ar suna telefonul [i i-a[ auzi vocea, nu m-a[ mira. C`nd vorbesc cu d-na {tefania Mincu, pe ecranul mobilului îmi apare „Mincu Constan]a” sau „Mincu Bucure[ti” [i tresar de fiecare dat\.

În fine, ce mai r\m`ne de spus? Lipsa omului Marin Mincu o resimt nu numai cei apropia]i, ci, am avut bucuria s\ o constat, foarte mul]i scriitori, mai tineri sau mai maturi, care au v\zut în el o con[tiin]\ critic\ [i o verticalitate incomod\, care f\cea bine vie]ii noastre literare. (Bogdan CRE}U)

Vezi si

8 sfaturi pentru jucătorii de cazino

Există foarte multe feluri de jocuri de noroc, iar pentru a putea câștiga cât mai …