Saturday , April 20 2024

“Trofee de vânătoare”, proiect educațional desfășurat la Muzeul de Ştiințele Naturii

Muzeul Național al Bucovinei vă invită să participați la proiectul educațional ”Trofee de vânătoare”, care se va desfășura în perioada noiembrie – decembrie 2022.

Această activitate didactică muzeală, desfășurată la Muzeul de Ştiințele Naturii, se adresează elevilor din școlile primare din municipiul și din județul Suceava.

În  cadrul acestui proiect educațional,vor fi prezentate colecția de cinegetică din cadrul Muzeului de Ştiințele Naturii prin lecții muzeale.

Fondul de vânătoare din zona Sucevei este reprezentat de specii de interes cinegetic cum ar fi: Cerbul Carpatin  (Cerphus elaphus), Cerbul lopătar( Dama dama ), Căprior (Capreolus capreolus), Porc mistreț (Sus scrofa) , Capra neagră (Rupicapra rupicapra)  și Ursul brun (Ursus arctos). La aceste specii vor fi prezentate  date despre biotop, hrană, mod de viață  și curiozități.

Trofeele care aparțin patrimoniului Muzeului de Ştiințele Naturii vor fi prezentate în timpul lecției muzeale alături de fișele de evaluare a acestora. Copiii vor putea vedea practic, cum se stabilește punctajul pentru evaluarea fiecărui tip de trofeu, măsurătorile care se fac pentru determinarea categoriei de aur, argint sau bronz.

Înscrieri se pot face la numărul de telefon 0230 213775.

Vezi si

Vineri, la Muzeul de Istorie, vernisajul expoziției „Costin Neamțu Omul poveste, pictorul în poveste”

Muzeul Național al Bucovinei vă invită, vineri, 19 aprilie 2024, la ora 13, la vernisajul …