Saturday , April 20 2024

„Poveste de Vacanță” – Teatru de păpuși la Bibliotecă

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” și Centrul Cultural „Bucovina”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Primăria Municipiului Suceava, invită copiii la teatru de păpuși.

„Poveste de Vacanță” (Teatru de păpuși la Bibliotecă) este un proiect ce se va derula pe perioada vacanței de vară.

Astfel, în fiecare miercuri și joi, începând din data de 6 iulie, cei mici vor fi așteptați de la ora 12.00 la Sala de artă „Elena Greculesi” din cadrul sediului central al Bibliotecii Bucovinei pentru a participa la diverse spectacole susținute de trupa Atelierului Teatru pentru copii a Centrului Cultural „Bucovina”.

De asemenea, în fiecare vineri, începând din 8 iulie, sunt invitați de la ora 12.00 la Sala de spectacole a noului Centru Multifuncțional „Arta” din Ițcani, pentru a viziona diverse spectacole, și micii spectatori din cartierul Ițcani, activitățile urmând să aibă loc grație sprijinului Primăriei Municipiului Suceava, care va pune la dispoziție spațiul necesar.

Intrarea va fi liberă!

Organizatorii consideră că în felul acesta, micii cititori vor putea să „cunoască” lumea poveștilor prin teatru, pentru ca astfel să fie atrași și spre lectură. În același timp, aflându-se în cadrul bibliotecii pentru a participa la spectacolele de teatru de păpuși, copiii vor putea vizita Secția de împrumut pentru copii, vor putea împrumuta diverse documente de bibliotecă (cărți, DVD-uri), sau vor afla toate detaliile necesare pentru a-și face permis de bibliotecă și a reveni pentru a împrumuta cărți sau a participa la diverse activități ce vor mai fi organizate.

De asemenea, nu trebuie uitat nici faptul că, în curând, va fi deschis un punct de lucru al bibliotecii și în cadrul Centrului Multifuncțional „Arta” din Ițcani, cu un fond de carte și alte tipuri de documente care va fi pus la dispoziția publicului pentru a putea fi împrumutat sau consultat de către potențialii utilizatori din acest cartier.

 

Vezi si

Vineri, la Muzeul de Istorie, vernisajul expoziției „Costin Neamțu Omul poveste, pictorul în poveste”

Muzeul Național al Bucovinei vă invită, vineri, 19 aprilie 2024, la ora 13, la vernisajul …