In raspar – Reforma ortografica placebo

Regretatul Dumitru Irimia scria în „Gramatica limbii române”, (Editura Polirom, Ia[i, 1997): „Schimbarea normei ortografice prin Hot\rîrea Academiei Române din 17.II.1993 a fost impus\ cu mijloace intrînd în contradic]ie cu principii fundamentale ale desf\[ur\rii vie]ii [tiin]ifice. Modific\rile impuse (î din â) nu au întemeiere [tiin]ific\”.

Prin 1993 lumea începuse s\ nu mai trag\ la Iliescu ca mu[tele la mort\ciune. Trecuse perioada cînd sîngele martirilor tineri din Decembrie s-a preschimbat în banane [i portocale, în carne [i adida[i tor[\n, în tot ce-am poftit [i am visat în vie]ile noastre scremute sub Ceau[escu. Trecuse euforia vremii cînd se d\duse drumul la avorturi (da, libertatea femeii în România este egal\ cu libertatea chiuretajului [i a chilo]ilor [nur), de cre[tea lumea, în loc de copii, cîini de ras\, c\ pe \[tia nu trebuie s\-i înve]i la oli]\, îi duci în parc. Se dusese dracului spoiala de bel[ug pe care ne-o b\gaser\ pe g`t: începuser\ disponibiliz\rile, nu mai erau locuri de munc\, între]inerea la apartamentele din (blo)cote]ele muncitore[ti (pe care le cump\rasem pe daiboj, ca s\-i vot\m [i dup\ Duminica Orbului) crescuse vertiginos… Prin 1993 tinerimea gol\nea „liber” pe str\zi [i prin discoteci, din boxele sicrielor de lux ale ]ig\niei r\suna la maxim fala manelelor [i hip-hop-ului, a[a c\ pentru fo[tii ]\rani deveni]i proletari îmburghezi]i la bloc nimic nu mai sem\na nici cu ce apucaser\, nici cu ce doriser\.

Doar m`ndria na]ional\ ce ne mai ]inea „strîns uni]i” în jurul tovar\[ului Iliescu, mai bine zis pericolul unguresc, de care ne avertiza vigilent, prin comunicate dup\ comunicate, Vatra Româneasc\. Elicopterele dr\gu]ului general Paul Cheler, comandantul Armatei a IV-a „Transilvania”, tovar\[ de [coal\ moscovit\ cu Ilici, patrulau pe cerul sacru al Ardealului, ca s\ ne apere de cei care înc\lzeau carnea sub [eile cailor din pust\, în loc s\ o fac\ mici la gr\tar, ca noi. {i în aceast\ atmosfer\, în care Sava Negrean [i Veta Biri[ erau mai s\ dea în g\lbenare de atîtea ou\ crude mîncate, ca s\-[i dreag\ glasurile cîntînd Noi sîntem români, în care Vadim Tudor întocmea liste negre cu intelectualii tr\d\tori de ]ar\, iar Funar nu mai avea duco pentru vopsitul tricolor, ei, bine, în aceast\ ciorb\ na]ionalist\ Academia Român\ nu se putea l\sa mai prejos [i a venit cu ingredientele ei antibor[ rusesc [i antipaprica[.

Numai bine c\, în februarie 1993, Academia a dat înd\r\t limba român\, impunînd iar\[i regulile lui Sextil Pu[cariu cu scrierea cu „â” din „a” [i cu „sunt” în loc de „sînt”. Argumentul cel mai puternic al reformatorilor a fost “pîng\rirea” limbii române de c\tre comuni[ti (reforma ortografic\ din ‘53), care, prin suprimarea lui “â” din “a”, ar fi alterat caracterul evident latin al limbii române, adic\, mai pe române[te, scrierea limbii române f\r\ “â” nu mai eviden]ia originea latin\ a acesteia.

Eroare! Ideea de a utiliza o singur\ liter\ pentru sunetul “î” a ap\rut cu mult înainte de 1953. Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie [i pronun]ie a fost sus]inut\ înc\ din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatic\ a scrierii în contra gramaticei vorbirii”. Marii lingvi[ti [i oameni de cultur\ au sus]inut aceast\ idee de-a lungul timpului. În 1932, Ovid Densusianu cerea în articolul „Noua ortografie” publicat în „Grai [i suflet” (vol. V, nr. 2) „s\ se renun]e la orice concesiune pentru â (…) Nu cî[tig\m nimic cu (aceast\) liter\”. În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: “Distinc]ia dintre î [i â ar trebui s\ dispar\, fiindc\ nu se întemeiaz\ pe fapte de limb\”. În 1939, în revista „Tempo”, Alexandru Graur promova aceea[i idee: „De ce s\ avem dou\ semne pentru un singur sunet? Nu e nevoie…”. {i acum cirea[a de pe tort: în 1993, la vot au participat to]i membrii Academiei, ca la moar\. Nu a contat specialitatea. La momentul respectiv Academia avea doi membri lingvi[ti: Ion Coteanu, care s-a ab]inut, [i Emanuel Vasiliu (specialist în fonologie, cel mai îndrituit s\ fie ascultat în privin]a tendin]elor limbii), care a votat împotriv\. A[adar, s\ zicem c\ te doare un picior. Vine doctorul (specialistul) [i î]i recomand\ un antibiotic. Vine apoi o comisie de nespeciali[ti – tinichigii, dansatori latino [i fotbali[ti – [i recomand\ amputarea piciorului. La Academie a[a s-a votat amputarea, cu dansatorii latino.

Nu este locul s\ aducem aici argumente [tiin]ifice în contra reformei placebo a lui „â” din „a”, dar s\ spunem c\ majoritatea speciali[tilor s-au manifestat împotriv\. Unii au t\cut, pentru c\ [i-ar fi ruinat carierele. Al]ii îns\ nu. Mioara Avram, mama gramaticii limbii române, a stat stan\ împotriva lui „â” din „a” [i, în consecin]\, nu a fost primit\ în Academie, de[i ar fi meritat cu prisosin]\. Spre lauda ei, [coala de lingvistic\ de la Ia[i a fost în primele rînduri ale oponen]ilor lui „â” din „a”. Regretatul Dumitru Irimia scria în „Gramatica limbii române”, (Editura Polirom, Ia[i, 1997): „Schimbarea normei ortografice prin Hot\rîrea Academiei Române din 17.II.1993 a fost impus\ cu mijloace intrînd în contradic]ie cu principii fundamentale ale desf\[ur\rii vie]ii [tiin]ifice. Modific\rile impuse (î din â) nu au întemeiere [tiin]ific\”.

Am readus în aten]ie problemele acestea pentru c\ am constatat, într-o discu]ie cu un tîn\r absolvent de „umanioare”, c\ nu [tia nimic de ele. Odat\ ce Academia a[a a hot\rît, a[a r\mîne, zicea respectivul, f\r\ s\ aib\ habar cum s-a votat. Deh, sînt sigur c\ academicienii ar dori s\ îndrepte prostia pe care au f\cut-o acum 17 ani. Exist\ un mare impediment, ca s\ modifice… schimbarea: s-ar face de rîs [i de ru[ine. De parc\ a[a nu se fac!

Radu P|RP|U}|