Despre lansari, aripi de îngeri si muste

Se dedica poetului Dan Giosu

N-am s\ în]eleg niciodat\ de ce se zice lansare de carte, a[a ca la navele cosmice. Sau ca la focoasele nucleare. Sau ca la focoasele noastre mondene: Gabriela Vrînceanu-Firea lanseaz\ un volum… Ori: Mihaela R\dulescu lanseaz\ cartea… Gabriela Zeca-Buzura lanseaz\ romanul… [i alte gra]ioase, infatigabile, halogenice doamne [i domni[oare, cuprinse de aripa unui Pegas erotoman, care nu le mai d\ dracului pace.  În aceste cazuri, da, se poate vorbi de o lansare. Se pune în mi[care cîrîitoarea niciodat\ ostoit\ a mass-mediei: apari]ii la tv, interviuri, cronici [i cronichete în reviste mondene, alte gra]ioase, infatigabile, halogenice [iruri la autografe…

Sau politicienii no[tri, care, pe lîng\ gigacalorie, autostr\zi [i lansarea cîrnatului de Ple[coi pe pia]a mondial\, mai au [i alt\ grij\, în afar\ de grija p\rinteasc\ pentru noi: s\ scrie c\r]i. Uite, de pild\ domnul Simirad! E o ]iter\ uria[\ cu mii de strune: munce[te din greu, intr\ [i iese, iese [i intr\ în-din partide, dar [i SCRIE. Subordona]ii s\i nu mai preget\ cu laudele, ca s\ eviden]ieze str\lucitoarea-i m\iestrie literar\, care trece dincolo de nori, dincolo de Cîcaina. Iar cînd îi apare o nou\ carte, presa izbucne[te în urale, ducînd-o în triumf, cum duc canibalii pe bra]e victima la sacrificiu. La oal\ cu ea! Îi mai punem ni]ic\ sare, oleac\ de Platon, de Borges, o dregem cu o linguri]\ de Balzac, un vîrf de cu]it de Sadoveanu [i… gata cronica. “Maestre, sînte]i genial!”. Iar maestrul, smerit, u[or jenat de potopul de laude, se ghebo[eaz\ sub povara complimentelor: “Ei, l\sa]i!”, roste[te suav-fezandat. Parc\ nu s-ar fi a[teptat la elogii, ci s-ar fi temut c\ pupincuristul de serviciu (ales din rîndurile dese ale pupincuri[tilor) îl va face albie de porci.

…Cugetam la toate acestea aflîndu-m\ la o lansare de carte. Eram afar\, la “partea a doua”, cînd se d\ de b\ut [i de mîncat (uneori). Luasem un pahar de plastic cu vin, dar o musc\ aterizase chiar în aligote-ul meu. Cred c\ de aceea eram atît de acid în cuget\ri, c\ci eu, fiind n\scut în zodia Pe[tilor, m\ dau în vînt dup\ lichide. Dreptu-i, n-am aviditatea “muscoilor” care apar în astfel de ocazii, adu[i de un sim] f\r\ gre[: exact la ora cînd începe “partea a doua”, cea cu b\uturica. Pentru cei care nu [tiu, “muscoii” sînt ni[te in[i cu ochi injecta]i [i, de regul\, cu pantaloni burlan, care horp\ie tot de prin pahare [i dispar. De unde vin, unde se duc? E un mister mai adînc decît triunghiul Bermudelor sau Bikinilor (nu mai [tiu exact, c\ am fost corigent la geografie).

M\ uitam la autoare, cea care lansase cartea. Ea nu va avea niciodat\ ra(ha)ting-ul R\duleasc\i. N-avea aerul c\ va fi vreodat\ directoare de post tv, ca s\ aib\ influen]a Gabrielei Zeca. Nu va avea nici banii Gabrielei Vrînceanu-Firea, care a pl\tit toate premiile Uniunii Scriitorilor ca s\ i se ofere ei premiul pentru poezie. Ar\ta…, cum s\ v\ spun… În fine, era îmbr\cat\ ca o c\lug\ri]\ aflat\ în timpul ei liber. Rochi]ica aceea îmi sugera una dintre acele fete, tot mai rare, c\rora le plac cuvinte ca “iubire ve[nic\”, “abnega]ie”, “devotament”, pentru care un s\rut înseamn\ un cataclism de supernove. Sau cum scrie Ion Mure[an: “…vei vedea [i tu cum se deschid obloanele/cum femeile arunc\-n strad\ aripile de înger/r\mase de la masa de sear\”.

Un ipochimen cu p\r gri [obolan [i cu tupeu de coco[ st\pîn pe poiat\ îi tot vorbea. Se vedea c\ fata e agasat\. {obolaniul o prezentase în prima parte, primind aplauzele noastre – ecoul unor platitudini. În general, nimeni nu vorbe[te de autoare sau despre poezia ei. Un zid de dosuri, spin\ri [i capete o acoper\. Un zumzet de bodeg\ acoper\ totul. Grupa]i pe “bisericu]e”, p\l\vr\gim. Se bîrfe[te pe rupte despre absen]i, despre prezen]i, despre r\posa]i. Se spun bancuri, se colporteaz\ zvonuri, se l\f\ie mult cabotinism, ipocrizie, critica de cafenea e în floare.

Iar autoarea st\ singur\, cum numai poe]ii [tiu s\ stea singuri. C\ci stau cu via]a lor interioar\…

Iau alt pahar de plastic. Ghinion! {i \sta are o musc\! Prin gardul din fier forjat ne privesc trec\tori panica]i: “Aoleu! Ce s-o mai fi întîmplat!?”. Dup\ ce în]eleg c\ nu-i vorba nici de vreun accident, nici de vreo sinucidere, trec mai departe, uitîndu-se înapoi cu repro[: “Ia uite de ce le arde \stora”.

NOT|: Am scris aceste rînduri cu gîndul la poetul Dan Giosu. Am aflat de curînd c\ pleac\ din ]ar\. Definitiv. M-a întristat mult aceast\ reavestire. Dac\ ne pleac\ [i poe]ii, apoi… (Radu P|RP|U}|)