Tuesday , April 16 2024

Tag Archives: Victor Ponta

Credincioşi din toate colţurile lumii, la hramul Adormirea Maicii Domnului de la Cacica (GALERIE FOTO)

 5.000 pelerini şi oficialităţi locale şi judeţene au participat ,ieri, la slujba de la Sanctuarul de la Cacica “Basilica Minor” cu hramul Adormirea Maicii Domnului. La Sfânta Liturghie Pontificală, oficiată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi a asistat şi premierul Victor Ponta Peste 5.000 de credincioşi romano-catolici din toate …

Mai mult »

Premierul Ponta vine, în această seară, la Suceava

Joi, de Sfânta Marie, Victor Ponta va participa la manifestările de la Mănăstirea Putna şi la cele de la Cacica Premierul României, Victor Ponta, va face o vizită în judeţul Suceava, în cursul zilei de 15 august. Din câte se pare, primul ministru este aşteptat să sosească la Suceava în …

Mai mult »

Victor Ponta, dat de ANAF pe mana DNA

Preşedintele PSD, Victor Ponta a intrat în vizorul DNA. Liderul PSD a fost verificat de Fisc pentru că au existat suspiciuni legate de “tranzacţii financiare suspecte” la cabinetul de avocatură al colegului de partid, Dan Şova. Meciul cu şeful Fiscului, Sorin Blejnar, e ceva mai vechi, iar replici pe această …

Mai mult »

Ponta: Geoană trebuie să decidă, săptămâna viitoare, dacă rămâne sau nu în PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, la RFI România, că atitudinea lui Mircea Geoană faţă de PSD trebuie lămurită şi că acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, în sensul în care actualul preşedinte al Senatului trebuie să decidă dacă mai vrea sau nu să rămână în partid. “Atitudinea …

Mai mult »

Strategia PSD: şantaj la Băsescu pentru anticipate

Ce va face PSD-ul în situaţia în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc va trece de Parlament? Aceasta este întrebarea pe care jurnaliştii o adresează lui Victor Ponta de zile bine. Ei bine, potrivit surselor din interiorul partidului, strategia PSD este foarte simplă: va încerca să declaşeze alegeri anticipate, …

Mai mult »