Thursday , April 18 2024

Tag Archives: Sucevita

Cum a ajuns comuna Suceviţa unul dintre cei mai importanţi creditori ai falimentarei COMINCO

Conform tabelului creditorilor, Suceviţa are de recuperat de la firma Cominco, aflată în faliment, suma de 45 de miliarde de lei. In 2009, au fost alocaţi de către Ministerul Dezvoltării 100 de miliarde de lei vechi pentru construirea unei pârtii de schi la Suceviţa. Prin licitaţie, lucrarea a fost câştigată …

Mai mult »

Ieri au fost inaugurate posturile de jandarmi de la Arbore şi Suceviţa

Ieri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a inaugurat două noi posturi de jandarmi ordine publică montane care vor funcţiona pe raza comunelor Arbore şi Suceviţa. Activităţile specifice inaugurării oficiale a celor două posturi de jandarmi au început la orele 10.00 în comuna Arbore şi la orele 11.30 în comuna Suceviţa, …

Mai mult »

Două noi posturi de jandarmi vor fi înfiinţate în judeţul Suceava

Luna următoare vor fi inaugurate două noi posturi de jandarmi la nivelul judeţului Suceava. Localităţile unde acestea fi funcţiona sunt Suceviţa şi Arbore. Potrivit prefectului Florin Sinescu, înfiinţarea celor două grupe de jandarmi a fost un demers necesar datorită conjuncturii care există în zona localităţilor respective – una cu un …

Mai mult »

“Colinda Colindelor”, la Sucevita

Ieri, `n apropierea M\n\stirii Sucevi]a, a avut loc un inedit concert de colinde intitulat “Colinda Colindelor”, manifestare care se `nscrie `n cadrul programului “Cr\ciun `n Bucovina” ini]iat de Consiliul Jude]ean. ~ntre cei care au ]inut s\  fie prezen]i la concert s-au aflat pre[edintele CJ, Gheorghe Flutur, prefectul Sorin Popescu, conducerile …

Mai mult »

Razvan Murgeanu, insotit de 20 de familii, isi va petrece Revelionul la Sucevita

N secretarul de stat în Ministerul Dezvolt\rii Regionale [i Turismului a ales drept loca]ie, pentru el [i prietenii s\i, luxosul complex “Sofia”, apar]in=nd cunoscutului om de afaceri Constantin Semenov, patronul firmei de construc]ii CONSIR Siret n R\zvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvolt\rii Regionale [i Turismului, `mpreun\ cu `nc\ …

Mai mult »