Secretarul de stat american Hillary Clinton şi-a exprimat speranţa că, în cursul administraţiei Obama, se vor face schimbări în legislaţie privind modul în care funcţionează programul Visa Waiver. Clinton a spus că a avut o discuţie aprofundată pe această temă cu ministrul Teodor Baconschi. Hillary Clinton a dat asigurări că România nu este singura ţară...

Majoritatea indiciilor premergătoare vizitei de lucru a preşedintelui Traian Băsescu la Washington duc spre finalizarea acesteia cu o întâlnire cu omologul american, preşedintele Barack Obama, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse conjugate. „Este greu de crezut că o vizită atât de aşteptată să nu aibă o asemenea finalizare. În cutuma diplomatică...

Statele Unite au anunţat joi că anchetează o ameninţare „specifică şi credibilă, dar neconfirmată”, înaintea împlinirii a zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, provocând îngrijorarea americanilor. Potrivit presei americane, ameninţarea ar viza New York sau Washington, două oraşe deja afectate la 11 septembrie 2001 de atentatele comise...

Americanii încearcă să–i convingă pe chinezi să-şi aprecieze moneda, făcându-le o ofertă şocantă pe filiera Băncii Mondiale. Preşedintele acesteia a propus Chinei să-şi pregătească moneda (yuan-ul)  pentru o poziţie cheie „într-un coş de valute cu rol de rezervă internaţională“ care să ia „locul unui sistem financiar bazat pe dolar“. Marile...

Senatul american a aprobat, marţi, un plan de creştere a plafonului de îndatorare, în prezent la 14.300 de miliarde de dolari, pentru a evita pericolul intrării statului în încetare de plăţi. Camera Reprezentanţilor a votat, luni, planul negociat de Partidul Democrat şi Partidul Republican, susţinut şi de Casa Albă, pentru ridicarea plafonului datoriei de...

Irinel Columbeanu va avea parte de o vară liniştită, alături de fiica lui, pentru că Moni nu va mai călca prin ţară până în luna octombrie. Cel puţin asta reiese din biletul de avion Bucureşti – Los Angeles. La sfârşitul săptămânii trecute, Monica a plecat în Statele Unite, la iubitul ei chinez, pe care presa l-a poreclit Mr. Pink, şi nu se va...