Friday , March 29 2024

Tag Archives: SUA

Directorul SRI și adjunctul său s-au întâlnit în SUA cu șeful CIA și cu șefa Comunității de Informații

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig (foto), și prim-adjunctul său, Răzvan Ionescu, s-au aflat zilele acestea într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, unde s-au întâlnit cu șefii serviciilor de informații americane, potrivit unui comunicat SRI. Directorul și prim-adjunctul SRI au avut întrevederi cu oficiali americani din …

Mai mult »

Putin anunță ruperea tratatului cu SUA privind armele strategice

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, anunță că Rusia își suspendă participarea la New Start – un tratat de reducere a armelor strategice încheiat între SUA și Rusia. “Mă văd nevoit să anunț astăzi că Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive”, a declarat liderul rus în discursul …

Mai mult »

Armata SUA nu exclude nimic, nici chiar o origine extraterestră, în cazul obiectelor de mici dimensiuni din spațiul aerian american

După doborârea mai multor obiecte neidentificate deasupra Statelor Unite ale Americii și Canadei, responsabilii militari americani spun că nu știu natura, proveniența sau scopul dispozitivelor aeriene pe care le-a distrus. Ultimul din serie a impus chiar o scurtă interdicție de zbor deasupra lacurilor din Michigan. Potrivit militarilor SUA, nu este …

Mai mult »

Prăbușirea pieței imobiliare din SUA scumpește hârtia igienică din toată lumea. Care este legătura

Preţurile la hârtie igienică au început din nou să crească iar de vină este prăbuşirea pieţei imobiliare din SUA, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. Problemele de pe piaţa imobiliară americană au declanşat o criză în sectorul cherestelei, unde cotaţiile futures au scăzut cu peste 60% în ultimele 12 luni. În …

Mai mult »

Novak Djokovic a cerut un permis special pentru a intra în Statele Unite, ca să joace la Indian Wells și Miami

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a solicitat un permis special pentru a putea intra în Statele Unite şi a participa la turneele ATP de categoria Masters 1.000 de la Indian Wells (California) şi Miami (Florida), programate în această primăvară, a anunţat fratele său, Djordje, conform agenţiei sârbe de …

Mai mult »

30 de camioane cu ajutoare, donate de americani, ajung în Ucraina prin hub-ul umanitar de la Suceava

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a anunţat, joi, că 30 de camioane cu ajutoare, donate de americani, ajung în Ucraina prin hub-ul umanitar de la Suceava. Conform unui comunicat al Ambasadei, este primul ajutor umanitar din SUA transportat prin hub-ul românesc. Campania “Driven To Assist Ukraine”, lansată în …

Mai mult »

Un nou tratament pentru Alzheimer a fost autorizat în SUA

Autorităţile sanitare din Statele Unite au autorizat vineri un nou medicament pentru Alzheimer, menit să reducă declinul cognitiv la pacienţii care suferă de această boală neurodegenerativă. Este un tratament mult aşteptat, după lansarea eşuată a unui alt medicament, cu un mecanism similar, în urmă cu un an şi jumătate. Noul …

Mai mult »

Profețiile elucubrante ale lui Medvedev pentru 2023: Polonia și Ungaria ocupă Ucraina, UE dispare, război civil în SUA. Replica lui Musk: Epic!

Dmitri Medvedev, fost președinte și premier al Rusiei și vicepreședintele Consiliului de Securitate, a scris pe Twitter „predicțiile” sale pentru anul 2023, o serie de previziuni ridicole despre ce crede el că se va întâmpla în anul ce urmează, printre care prăbușirea UE și a SUA și ocuparea Ucrainei de …

Mai mult »

UPDATE. Zelenski și Casa Albă au confirmat că se vor întâlni miercuri la Washington

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat miercuri să călătorească la Washington, unde se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Joe Biden, anunță CNN. Ar fi prima ieșire din țară pentru Zelenski, de când Rusia a invadat Ucraina.UPDATE: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat oficial că se află …

Mai mult »

Kathleen Kavalec, confirmată de Senatul SUA ambasador în România

Kathleen Ann Kavalec a fost confirmată joi de Senatul american în funcţia de ambasadoare a SUA în România, potrivit ambasadorului României la Washington, Andrei Muraru. “Plenul Senatului american a confirmat-o joi pe viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec. Mai urmează un singur pas, formal, jurământul”, a scris diplomatul …

Mai mult »