Sindicatele şi patronatele trebuie să trimită premierului, până vineri, un punct de vedere comun privind modificările la Codul Muncii şi celelalte legi negociate până în prezent, urmând ca până în 26 ianuarie, Emil Boc să analizeze şi să comunice care dintre propunerile lor vor fi luate în calcul. Şeful Executivului a solicitat sindicatelor şi patronatelor...

Federaţia Patronatelor din Chimie şi Petrochimie (FEPACHIM) şi Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (FSLCP) vor picheta de marţi până joi, între 10:00-15:00, sediile Guvernului şi Ministerului Economiei pentru prelungirea facilităţii de acordare de gaze interne pentru unele firme. „Am pregătit acţiuni de protest. Marţi, între orele...

Liderii confederaţiilor sindicale au decis joi să organizeze proteste comune, astfel că mitingul anunţat pentru 7 octombrie ar putea fi amânat pentru ca acţiunea sindicală să poată fi pregătită, având în vedere că se mizează pe participarea a 70.000 – 80.000 de oameni. Preşedintele confederaţiei Cartel Alfa, Bogdan Hosu, a declarat la finalul discuţiilor...