Friday , March 29 2024

Tag Archives: retrogradare

Dragomir, acuzatii fara predecent la adresa lui Mircea Sandu si a FRF

Dumitru Dragomir, presedintele LPF, a explicat cum s-a ajuns la cel mai mare scandal din fotbalul romanesc, dupa ce Tribunalul de la Lausanne a decis retrogradarea Rapidului in Liga a II-a. “Corleone” si-a inceput discursul refuzand sa isi asume orice fel de responsabilitate pentru votul buclucas din Comitetul Executiv, lansand, …

Mai mult »

Mircea Sandu, declaratie neasteptata despre decizia TAS de a retrograda Rapid

Mircea Sandu a susţinut, luni, o conferinţă de presă, în care a vorbit despre decizia TAS, care a dat peste cap fotbalul românesc. Şeful FRF susţine că nu are nici o vină şi a spus că, în opinia sa, nici una dintre cele două echipe, Rapid şi Chiajna, nu ar …

Mai mult »

Fitch a retrogradat fondul de criză al zonei euro

Agenţia de evaluare financiară Fitch a coborât de la “AAA” la “AA+” ratingul fondului de urgenţă al zonei euro, după ce a retrogradat săptămâna trecută Franţa în mod similar, de la calificativul de top, potrivit Mediafax. Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) este vehiculul care distribuie către Grecia, Irlanda şi …

Mai mult »

Rapid Suceava a scăpat in mod oficial de retrogradare

Gruparea “ceferistă ” a rămas in Liga II-a, după ce a câştigat astă zi, cu scorul de 5-2, in faţa celor de la Sportul Studenţesc, `ntr-un meci disputat pe stadionul din Giuleşti şi care a contat pentru penultima etapă a sezonului 2012/2013. “Alb-vişiniii” şi-au asigurat victoria care ii menţine pe …

Mai mult »

Mirel Rădoi a dezvăluit ce i se pregăteşte naşului său: „Vor să retrogradeze Steaua şi să i-o ia lui Gigi“

Reveniţi din Emirate, doi dintre cei mai apropiaţi oameni ai patronului Stelei, Mirel Radoi si Cosmin Olaroiu, l-au vizitat pe bunul lor prieten în arest. La câteva ore după această revedere tulburătoare, Mirel Rădoi a acceptat să vorbească pentru „Adevărul“, în primul lui dialog cu presa din România, după un …

Mai mult »

Tara lui Mitică şi a lui Mircea Sandu: Meciul dintre Sportul şi Rapid se joacă sâmbătă, încălcând regulamentul, pe stadionul din Giuleşti

Federaţia a reprogramat jocul dintre Sportul Studenţesc şi Rapid Suceava, în ciuda faptului că regulamentul spune clar că un joc restant nu poate avea loc mai târziu de sfârşitul returului, retur încheiat aseară în Liga a II-a, odată cu disputarea ultimei etape. Echipa suceveană s-a impus ieri, pe stadionul Areni, …

Mai mult »

Cluburile ameninţate de retrogradare cer să rămână în Liga I pe locurile celor care nu au primit licenta

Reprezentanţii cluburilor Viitorul Constanţa, CSMS Iaşi, Concordia Chiajna şi Ceahlăul Piatra Neamţ au solicitat, marţi, conducerii Federaţiei Române de Fotbal să se găsească o modalitate pentru a rămâne în Liga I pe locurile cluburilor care nu au primit licenţa. Gheorghe Hagi (Viitorul Constanţa), Florin Prunea (CSMS Iaşi), Ion Butoi (Concordia …

Mai mult »

E oficial. Rapid a retrogradat. Instanta a respins planul de reorganizare

Rapid nu va evolua în sezonul viitor în Liga I, după ce judecătoarea a respins planul de reorganizare al clubului. Următorul termen a fost fixat pentru 13 septembrie, astfel că giuleştenii nu mai pot apela nici măcar la TAS şi sunt oficial retrogradaţi. Avocaţii Rapidului au cerut preschimbarea termenului de …

Mai mult »

Rapid a pierdut licenta si risca retrogradarea in Liga a II-a

Vesti proaste pentru Rapid chiar din prima zi a saptamanii: clubul va fi informat in cursul acestei zile ca nu primeste licenta pentru sezonul 2013/2014. Rapidistii au luptat eroic si-n derby-ul cu Steaua, si in deplasarea de la Constanta (2-1 pe terenul Viitorului), iar rasplata pentru efortul depus este retrogradarea …

Mai mult »

Patru cluburi din Liga 1 riscă retrogradarea

Arenele pe care evoluează Dinamo, Rapid, CS Turnu Severin şi Viitorul Constanţa nu au sisteme de încălzire a terenului, ceea ce va împiedica obţinerea licenţei pentru viitorul sezon dacă nu remediază situaţia, a declarat pentru MEDIAFAX, directorul departamentului de licenţiere din FRF, Viorel Duru. Cele patru cluburi din Liga I …

Mai mult »