Friday , March 29 2024

Tag Archives: retrocedari

Dorin Cocoş, spaga de 10 milioane de euro, in dosarul retrocedarilor ilegale

Noi detalii incendiare ies la iveală în dosarul fostei şefe a Departamentului AntiMafia, Alina Bica. Surse judiciare afirmă că despăgubirea uriaşă acordată omului de afaceri Gheorghe Stelian s-ar fi făcut contra unui comision de 10 milioane de euro, intermediat de Dorin Cocoş. Informaţiile apar în denunţurile şi motivarea arestării fostei …

Mai mult »

Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea deputatul Marko Attila

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea DNA de a permite arestarea deputatul UDMR Marko Attila, implicat în dosarul retrocedărilor ilegale de la ANRP. Cererea de încuviinţare a arestării preventive a fost aprobată cu 171 voturi pentru, 108 contra şi 3 abţineri. Cei de la UDMR s-au opus arestării colegului lor …

Mai mult »

Crinuţa Dumitrean, fost şef al ANRP, a fost arestată preventiv în dosarul Alinei Bica

Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean a fost arestată preventiv, în timp ce Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al instituţiei, va fi cercetată în libertate sub control judiciar, în dosarul Alinei Bica, a decis, marţi, instanţa supremă. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată la …

Mai mult »

UPDATE2 : PREMIERA IN JUSTITIA ROMANEASCA: SEFA DIICOT A FOST RETINUTA

UPDATE 2: Alina Bica, reţinută pentru 24 de ore pentru abuz în serviciu. Şefa DIICOT a făcut parte dintr-o comisie care a aprobat despăgubiri pentru un teren supraevaluat Alina Bica a fost reţinută de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind o despăgubire ilegală făcută de o comisie din …

Mai mult »

Ponta si-a trimis Corpul de Control să verifice retrocedări din Sibiu, din mandatul lui Iohannis

Inspectorii Corpului de Control al premierului Victor Ponta urmează să facă verificări asupra unor retrocedări efectuate la Sibiu în anul 2010, atunci când Klaus Johannis era atât primar al Sibiului, cât şi preşedinte al comisie pentru retrocedări a municipalităţii, transmite România TV. Inspectorii lui Ponta au suspiciuni legate de unele …

Mai mult »

Viorel Hrebenciuc, ARESTAT preventiv în dosarul retrocedărilor

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis miercuri dimineaţa arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Viorel Hrebenciuc, pus sub acuzare în dosarul retrocedărilor. Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. …

Mai mult »

DOSARUL RETROCEDĂRILOR ILEGALE. Gheorghe Paltin Sturza a fost reţinut

PALTIN GHEORGHE STURDZA a fost reţinut joi în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, după ce a fost audiat mai multe ore la DNA Brașov. Paltin Gheorghe Sturdza este beneficiarul celor peste 40.000 de hectare de pădure care ar fi fost retrocedate ilegal. Tot, joi la DNA Braşov a fost audiat …

Mai mult »

Andrei Hrebenciuc, retinut. Fiul lui Viorel Hrebenciuc, implicat in dosarul retrocedarilor printr-un off-shore din Cipru

Andrei Hrebenciuc a fost retinut pentru 24 de ore joi dimineata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, in dosarul retrocedarilor ilegale. Potrivit unui comunicat al DNA, fiul deputatului Viorel Hrebenciuc este urmarit penal pentru infractiunile de constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalare de bani. Hrebenciuc …

Mai mult »

Dosarul retrocedarilor: Andrei Hrebenciuc, retinut pentru 24 de ore

Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, joi dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, el fiind scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA Braşov, unde a fost audiat timp de aproximativ cinci ore. Andrei Hrebenciuc a fost audiat, joi dimineaţă, la DNA Braşov, …

Mai mult »

Andrei Hrebenciuc, URMĂRIT PENAL. Percheziţii DNA la fiul lui Viorel Hrebenciuc

Procurorii DNA fac mai multe percheziţii la Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, în Dosarul retrocedărilor ilegale. Potrivit România TV, fiul fostului deputat PSD este urmărit penal. Andrei Hrebenciuc va fi dus la audieri la DNA Braşov. Numele lui Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului PSD, Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA cere …

Mai mult »