Guvernul a adoptat marţi o Hotărâre care modifică Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, oferind posibilitatea valorificării în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, şi a lemnului rotund şi despicat de lucru pentru consumul propriu al persoanelor fizice. Hotărârea pentru modificarea şi completarea Regulamentului …
Mai mult »Părinții nu mai pot strânge bani pentru cadourile cadrelor didactice, dar nici nu vor fi sancționați
Părinții nu vor mai putea aduna bani pentru cadourile profesorilor, deoarece a fost eliminată această posibilitatea din noul Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Regula intră în vigoare din 1 septembrie 2022, scrie Edupedu.ro. „Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de …
Mai mult »Noul regulament școlar: Elevii nu vor mai fi exmatriculați, numărul de note va fi stabilit de fiecare profesor
Ministerul Educației a anunțat marți, 5 iulie, că a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul care aprobă noul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Noul regulament intră în vigoare la 1 septembrie 2022. Comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la data de …
Mai mult »Noul Regulament al Camerei Deputaților a fost votat. Parlamentarii agresivi vor fi evacuați, live-ul permis doar din bancă, fără bannere afișate
Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, noul Regulament de funcționare, care a fost adoptat cu 202 voturi „pentru”, 91 „contra”, 4 abțineri, iar 2 deputați nu au votat. Dan Barna a anunțat, în plen, că USR va ataca la Curtea Constituțională acele prevederi care limitează transparența. George Simion a anunțat, …
Mai mult »Parlament: PSD si ALDE au modificat regulamentul Camerei Deputatilor pentru a lasa Opozitia fara posibilitatea de a sustine amendamente la legile justitiei
Reprezentantii coalitiei PSD-ALDE au convocat marti seara o sedinta a Comisiei pentru regulamentul Camerei Deputatilor pentru azi, cu incepere de la ora 9.00 pentru a modifica regulamentul, in sensul scurtarii dezbaterilor la cele doua proiecte controversate din Justitie ce urmeaza sa fie votate in sedinta de plen, tot azi. Parlamentarii …
Mai mult »PSD poate cere revocarea lui Zgonea. Regulamentul Camerei Deputatilor a fost modificat
Social-democrații fac tot posibilul să îl debarce pe Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Pentru a fi posibilă „lovitura”, aleși au votat modificări ale regulamentului Camerei. Zgonea a contestat deciziile colegilor săi. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului …
Mai mult »Liviu Dragnea anunta ca PSD modifica Regulamentul Camerei Deputatilor ca sa il revoce pe Zgonea
Liviu Dragnea a declarat luni ca PSD va depune la Comisia de Regulament din Camera Deputatilor, luni, o modificare de regulament care sa permita revocarea lui Valeriu Zgonea. O astfel de modificare ar putea trece de comisia de regulament chiar astazi, insa, potrivit lui Dragnea, revocarea lui Zgonea ar urma …
Mai mult »Senatul a MODIFICAT Regulamentul după ce l-a scăpat pe DAN ŞOVA de la arestare
Senatul a modificat articolul din Regulament care l-a scăpat pe Dan Şova de la arestare. Plenul a decis să pună astfel Regulamentul în acord cu prevederile Constituţiei, stabilind că Senatul hotărăşte asupra cererii de reţinere şi arestare cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi. Cererea pentru arestarea lui Dan Şova …
Mai mult »FRF a decis o chimbare RADICALĂ de REGULAMENT privind licentierea cluburilor
Federaţia Română de Fotbal nu va mai ţine cont de datoriile pe care le au cluburile la bugetul de stat în criteriile de acordare a licenţei, începând cu sezonul următor al Ligii I, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul sistemului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru. “În …
Mai mult »Curtea Constituţională şi Regulamentul Senatului despre înlocuirea preşedintelui instituţiei
Regulamentul Senatului reglementează condiţiile de încetare a calităţii de preşedinte al instituţiei, fără a preciza dacă grupul parlamentar care a cerut schimbarea păstrează postul, însă CC a stabilit, în 2005, că înlocuirea se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar. Calitatea de preşedinte al Senatului încetează, potrivit …
Mai mult »