Wednesday , April 24 2024

Tag Archives: referendum

Anuntul Kremlinului: Rusia "respectă" expresia voinţei ucrainenilor din est

Rusia “respectă” expresia voinţei ucrainenilor din estul ţării, care au organizat duminică un referendum pe tema independenţei, a anunţat luni Kremlinul, citat de AFP. Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Petkov, anunţase că acesta va formula o reacţie la referendumurile de independenţă din estul Ucrainei “în …

Mai mult »

Explozii puternice la Slaviansk, in ziua referendumului de independenta

Detonări numeroase şi foarte puternice s-au auzit duminică dimineaţa în apropiere de Slaviansk, un bastion al rebeliunii armate în estul Ucrainei, unde, începând de la ora locală 8.00 (8.00, ora României), se desfăşoară un referendum controversat asupra independenţei regiunii. În urma unor tiruri susţinute, în mare parte din noaptea de …

Mai mult »

Romania NU recunoaste referendumul din Crimeea

Președintele Traian Băsescu afirmă că referendumul din Crimeea este ilegal, punctând că România nu recunoaște rezultatele acestuia, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. “România consideră ilegal referendumul în curs de desfășurare în Crimeea și nu va recunoaște rezultatele acestuia în condițiile în care Curtea Constituțională a Ucrainei a declarat neconstituțională …

Mai mult »

Locuitorii Crimeei aprobă cu 96,6% din voturi alipirea la Rusia

Referendumul din Crimeea a ajuns la final. Alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia a fost aprobată de 96,6 la sută dintre alegători la referendumul organizat duminică, potrivit rezultatelor definitive comunicate luni dimineaţa de premierul prorus Serghii Aksionov, pe contul său de Twitter, relatează AFP. Mihail Malişev a precizat că jumătate …

Mai mult »

Amnesty International: Autoritatile din Rusia au blocat majoritatea site-urilor de opozitie, in ziua referendumului din Crimeea

Autoritatile din Rusia au blocat, duminica, in ziua referendumului din Crimeea, majoritatea site-urilor de opozitie din tara, atentioneaza organizatia Amnesty International. “Blocarea acestor site-uri reprezinta o incalcare clara a dreptului la libertatea de exprimare. Este un atac fara rusine asupra celor care inca mai indraznesc sa conteste dictatura Kremlinului prin …

Mai mult »

Traian Băsescu: Referendumul din Crimeea, ilegal. Cerem Rusiei să recunoască autoritățile de la Kiev

Preşedintele Traian Băsescu a spus că președintele nu poate bloca o ordonanță de urgență și l-a acuzat din nou pe premierul Victor Ponta de minciună. Principalele declarații ale președintelui: Ponta a mai lansat o traznaie, aflăm că președintele blochează o ordonanță de urgență, ceea ce nu e posibil. Din incompetență …

Mai mult »

Referendum privind alipirea Crimeei la Rusia, pe 16 martie. Alegatorii nu au optiunea unei intrebari despre ramanerea Crimeei in componenta Ucrainei

Un referendum privind alipirea Crimeei la Rusia va avea loc la 16 martie, relatează AFP. Parlamentarii din regiunea rusofonă au votat cu unanimitate de voturi o rezoluţie care susţine unirea cu Rusia şi au cerut legislativului de la Moscova şi preşedintelui Vladimir Putin să ia în calcul solicitarea. Parlamentul local …

Mai mult »

TENSIUNI în UCRAINA. Parlamentul Crimeei anunţă un referendum pe tema AUTONOMIEI

Parlamentul republicii autonome Crimeea a anunţat joi că va organiza un referendum pentru a determina viitorul regiunii pe fondul tulburărilor din ţară, relatează Russia Today, în pagina electronică. Persoane înarmate susţinând că reprezintă Rusia au intrat în clădirile guvernului şi parlamentului republicii autonome ucrainene, în vreme ce Moscova a sporit …

Mai mult »

Elvetia inchide piata muncii. 50,3% dintre elvetieni au votat impotriva imigrantilor din UE. “Va fi haos”

Elvetienii s-au pronuntat, duminica, intr-un referendum, intitulat “impotriva imigratiei de masa”, in special a cetatenilor din Uniunea Europeana. Decizia ar putea duce la un conflict cu Bruxelles-ul, noteaza AFP. Referendumul, organizat la initiativa partidului UDC (dreapta populista) a obtinut majoritatea dubla necesara pentru a fi aprobat, respectiv majoritatea cantoanelor si …

Mai mult »