Thursday , March 28 2024

Tag Archives: rasturnat

Un șofer de 73 de ani s-a luptat cu o gâză intrată în mașină și s-a răsturnat într-un pârâu

Vineri, B. Dumitru, de 73 de ani, din  Izvoarele Sucevei, în timp ce conducea  autoutilitara Mercedes-Benz pe drumul auto forestier Cununa, deschis circulației publice, pe raza comunei Brodina, satul Brodina de Jos,  a încercat să scoată o insectă din mașină, deschizând portiera în mers, nu a fost atent la direcția …

Mai mult »

Trei oameni în vârstă au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu un BMW în râul Bistrița, la Broșteni

Miercuri, la ora 15.19, C.  Vasile, de 69 ani, din  Broșteni, conducea un autoturism BMW pe D.N. 17 B, în orașul Broșteni, satul Holda, iar după o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în afara drumului, în albia râului Bistrița. …

Mai mult »

Autocar cu 32 de persoane răsturnat la Râmnicu Sărat. 10 răniți. O ambulanță de la SAJ Suceava aflată în trecere a preluat două victime

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, luni după-amiază, după un accident rutier în care a fost implicat un autocar cu 32 de persoane. Din primele date, accidentul s-a produs pe DN 2 (E85), la ieşire din municipiul Râmnicu Sărat către Focşani. Autocarul este răsturnat în afara părţii carosabile, iar …

Mai mult »

FOTO – Remorca încărcată cu bușteni a unui camion din Suceava s-a răsturnat pe un trotuar, la Pașcani. Trei pietoni răniți, șoferul cercetat penal

Remorca unui autocamion înmatriculat în Suceava, plin cu bușteni, s-a răsturnat miercuri, în jurul orei 11.30 pe o stradă din Pașcani. O parte dintre buștenii din remorca răsturnată s-au împrăștiat pe trotuar, acolo unde de obicei lumea stă la „ocazie” sau la microbuz. Trei persoane au fost rănite și au …

Mai mult »

Bărbat de 36 de ani, rănit după ce s-a răsturnat cu un TAF la Râșca (FOTO)

Sâmbătă după-amiază, un TAF  (tractor articulat forestier) s-a răsturnat în  afara părții carosabile pe raza localității Râșca. Pompierii militari ajunși la fața locului au constat faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani a rămas blocat în interiorul utilajului. După extragerea acestuia, a fost predat echipajelor medicale și …

Mai mult »

Un autobuz cu 18 pasageri si un tir s-au rasturnat in Vrancea din cauza zapezii

Un autobuz cu 18 pasageri si un tir s-au rasturnat in Vrancea, in noaptea de miercuri spre joi, din cauza conditiilor meteo nefavorabile. “Pe DJ205H, un autobuz care transporta 18 pasageri s-a rasturnat. Trei pasageri au avut nevoie de ingrijiri medicale, iar o persoana a ajuns la spital. Ceilalti au …

Mai mult »

UPDATE: Autocar răsturnat la Braşov. 20 de raniti, a fost activat planul roşu de intervenţie

UPDATE: „Este vorba despre un autocar cu pasageri adulţi, care mergeau într-un team building, la o cabană din zona Bănicel. În acest moment se acţionează pentru salvarea victimelor. Traficul în zonă este blocat în totalitate. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla cauzele accidentului”, a precizat purtătorul de cuvânt …

Mai mult »

Sute de oameni au murit, după ce două ambarcaţiuni s-au răsturnat

Sute de persoane ar fi murit joi, după ce două ambarcaţiuni la bordul cărora se aflau până la 500 de imigranţi s-au răsturnat în largul coastelor oraşului libian Zuwara, potrivit unor locuitori şi oficiali, relatează BBC News.online. Oficiali libieni au anunţat că aproximativ 201 persoane au fost salvate de către …

Mai mult »

Zeci de morţi în Filipine, în urma răsturnării unui feribot

Cel puţin 36 de persoane au murit, iar alte 19 au fost date dispărute, după ce un feribot s-a răsturnat în zona centrală a Insulelor Filipine, a anunţat joi Paza de Coastă filipineză. Un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă, Armand Balilo, a declarat că 118 persoane au fost …

Mai mult »

Un microbuz cu 22 pasageri s-a răsturnat în Gorj: Cinci persoane au ajuns la spital

Un microbuz s-a răsturnat, duminică în Gorj, într-un şanţ, după ce a încercat să evite o ciocnire frontală cu o maşină care a intrat pe contrasens în urma unei depăşiri ilegale, informează România TV. Accidentul a avut loc DN 67, în localitatea gorjeană Pisteştii din Deal. Accidentul a fost provocat …

Mai mult »