PSD înregistrează datorii către diverse firme de 6,6 milioane euro, potrivit rezultatelor finale ale unui audit financiar, au declarat, pentru Mediafax, surse din conducerea partidului. Datoriile respective, au precizat sursele citate, au fost contractate până la sfârşitul anului 2009, reiese din raportul privind situaţia financiară a partidului, discutat luni...

Europarlamentarul Adrian Severin a anunţat, luni, în şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti, că demisionează din PSD. Severin a făcut apel la spiritul de solidaritate al PSD Bucureşti, vorbind despre „datoria sfântă” de a fi alături de colegii aflaţi în situaţii similare cu a lui. El a sugerat că PSD Bucureşti s-ar afla într-o...

Preşedintele Traian Băsescu le-a declarat, pe 17 februarie 2009, reprezentanţilor PSD, la întâlnirea pe tema Justiţiei, că dosarele lui Adrian Năstase au la bază plângeri ale unor membri PSD şi a afirmat că le va face publice dacă social-democraţii vor mai acuza caracterul politic al acestora. ASCULTĂ AICI DISCUŢIILE « Aceste dosare au fost la mine şi...

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că i-a transmis o scrisoare liderului organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BP de luni, cea a grupului PSD şi a grupului S&D din PE. Ponta a declarat că miercuri i-a transmis preşedintelui Organizaţiei PSD Bucureşti,...

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că Adrian Severin trebuie să-şi dea demisia din Parlamentul European, dar şi din PSD. În cazul în care europarlamentarul nu va demisiona, Ponta a anunţat că va demara demersurile pentru excluderea din partid. Adrian Severin refuză să demisioneze din PSD şi din Parlamentul European şi spune că nu este dispus că fie...

Europarlamentarul Adrian Severin a anunţat, luni, că se autosuspendă din BPN al PSD, până la clarificarea situaţiei. Severin a făcut acest anunţ după ce a participat la şedinţa BPN al PSD, în care s-a discutat despre acuzaţiile care îi sunt aduse de publicaţia „The Sunday Times”. Severin a declarat că a decis să se autosuspende din funcţia...