Liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a precizat, marţi, că există din 2012 un protocol cu UDMR, care nu s-a realizat, el menţionând că documentul prevede cooptarea la guvernare a Uniunii, cu doi miniştri în Cabinet. „E un protocol din 2012, din decembrie, semnat şi de domnul Crin Antonescu şi de domnul Ponta”, a spus Ilie Sârbu, citat de Mediafax. El...

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că „negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat”. Principalele declaraţii ale lui Iohannis: PNL a solicitat exact poziţiile pe care le-a avut şi înainte. Totuşi, iată că au trecut 3 săptămâni şi nu s-a putut realiza această remaniere. Partenerii...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că liberalii sunt pregătiţi să înceapă discuţiile în situaţia în care PSD ar dori listă comună pentru alegerile europarlamentare, informează Agerpres. „Apropo de chestiunea cu USD-ul, am văzut un răspuns parşiv – să nu mai folosesc diminutive: s-a făcut USD-ul, pentru că PNL-ul a vrut...

Primarul Sibiului, KLAUS IOHANNIS, susţine că liberalii au cedat destul în faţa PSD. „Noi credem că este bine să accepte ceea ce am propus noi. Orice altceva este pentru noi inacceptabil şi este o tragere de timp. Nu am discutat ieşirea de la guvernare. Noi nu putem să acceptăm ca PC să fie pus pe picior de egalitate cu PNL. Nu putem accepta să aibă...

UPDATE: Victor Ponta a declarat că PSD a definitivat lista candidaţilor la alegerilor europarlamentare. Pe listă se regăsesc Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Damian Drăghici, Maria Grapini, Daciana Sârbu, dar şi alte nume cunoscute. „Vom merge la alegerile europarlamentare alaături de UNPR şi PC, care vor avea locuri eligibile....

PNL şi PSD au făcut pace în Ilfov. Gabriela Firea s-a răzgândit în privinţa demisiei din Partidul Social Democrat, informează România TV. Informaţia a fost confirmată de premierul Victor Ponta. Tensiunile din USL Ilfov au fost analizate marţi în cadrul unei şedinţe la care a participat şi senatoarea Gabriela Firea, după ce aceasta a anunţat la sfârşitul...