Alexandru Mazăre a ajuns, joi, la DNA, unde a fost citat pentru a-i fi prezentate învinuirile în dosarul în care este cercetat şi Radu Mazăre. Senatorul PSD este acuzat de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii. „Mi s-au adus acuzaţiile, complicitate la mită şi fals în declaraţii. Voi da toate lămuririle şi toate explicaţiile în...

Senatorul PSD Marius Isăilă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la fals, fiind acuzat că, atunci când a fost şef serviciu în Ministerul Finanţelor, împreună cu consilierul parlamentar Cristian Ene, a primit mită 200.000 de euro pentru a bloca un control la o firmă. Direcţia Naţională Anticuropţie a anunţat vineri, într-un comunicat...

Presedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, luni, membrilor conducerii PSD, reuniti in sedinta BPN, sa ramana in relatii bune cu liberalii pentru ca dupa 25 mai, respectiv dupa alegerile europarlamentare, vor fi din nou impreuna. „Va rog pe toti sa transmiteti in teritoriu ca avem nevoie de toate fortele si de toti aliatii, inclusiv o sa va rog pe cat posibil –...

Preşedintele PSD Victor Ponta şi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu au avut o scurtă convorbire legată de sprijinul pe care PSD, PC şi UNPR sunt dispuse să-l acorde fostului liberal pentru a deveni noul preşedinte al Senatului în locul lui Crin Antonescu. La capătul acestei discuţii, Tăriceanu a anunţat că a acceptat propunerea de a deveni preşedintele...

Întâlnire secretă, aseară, între mai mulţi lideri ai PSD, într-un hotel din Capitală. La discuţii au luat parte Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Gabriela Firea şi Titus Corlăţean. Conducerea PSD s-a reunit, luni seară, într-o şedinţă informală la care au participat parlamentarii din grupurile reunite pentru a stabili strategia privind votul...

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi dare de mită în formă continuată. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor...