Guvernul vrea să modifice legislaţia care reglementează programul Prima Casă pentru a elimina o serie de blocaje. Pentru că au apărut mai multe situaţii în care s-a solicitat acordul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), prin noile reglementări guvernul doreşte să se asigure că Ministerul de Finanţe îşi va exprime acordului cu privire la lucrările solicitate...

Premierul desemnat şi liderii coaliţiei au convenit ca în programul de guvernare al noului Cabinet să fie prevăzută creşterea veniturilor populaţiei, în funcţie de resursele economiei, surse politice precizând că măsura va fi luată prin majorare directă sau prin reducerea CAS şi indexări de pensii. „S-a convenit să fie clar specificat că, în funcţie...

„La ziua Maiei, am mâncat puţin tort. Recunosc că l-am mâncat cu foarte multă teamă. Nu că mă-ngraş, dar dacă se întâmplă ceva? Nu mi s-a întâmplat nimic. Altă dată am mâncat seminţe… La fel, nu mi s-a întâmplat nimic. Dar mi-e frică să nu se întâmple ceva, iar medicul să nu fie lângă mine…”. Aceasta este doar una din...

Programul partidelor care vor avea loc, marţi, 5 aprilie, şi miercuri, 6 aprilie, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor: Marţi, 5 aprilie, ora 21.45 Real Madrid (Spania) – Tottenham (Anglia) Inter Milano (Italia) – Schalke 04 (Germania) Miercuri, 6 aprilie, ora 21.45 Chelsea (Anglia) – Manchester United (Anglia) FC Barcelona...

N cuplurile cu probleme de fertilitate vor putea beneficia de sus]inerea financiar\ a Ministerului S\n\t\]ii pentru o singur\ procedur\ de fertilizare in vitro n [i cuplurile sucevene vor putea s\-[i depun\ dosarele de la 1 iunie, dac\ `ndeplinesc condi]iile cerute ~ntr-un comunicat de pres\ oferit de Ministerul S\n\t\]ii s\pt\m=na aceasta, se anun]\ demararea Programului...

Aproximativ 800 de cupluri vor fi beneficiarii din acest an ai Programului de fertilizare in vitro şi embriotransfer, în valoarea de patru milioane de lei, care începe la 1 iunie, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. „Astăzi, în România există 19 unităţi sanitare publice şi private în care se realizează proceduri de feritilizare...