Tuesday , April 23 2024

Tag Archives: primire

România ar putea primi până la 7.000 de refugiați

Există premise ca numărul refugiaţilor care s-ar putea să ajungă în România să fie de trei ori mai mare decât se vehicula până acum. Potrivit unei surse europene, Comisia Europeană ar urma să propună redistribuirea către statele membre a 120.000 de refugiaţi, nu 40.000 cum se discuta până acum. Astfel, …

Mai mult »

Ungaria a SUSPENDAT unilateral primirile de imigranţi. CE reacţionează

Comisia Europeană i-a cerut marți seară Ungariei să explice imediat de ce a suspendat unilateral regulamentul ‘Dublin III’ referitor la solicitările de azil, încălcând astfel normele Uniunii Europene, relatează Reuters. ‘În condițiile în care regulamentul Dublin III nu prevede suspendarea transferurilor (de imigranți) către statele membre responsabile de examinarea unei …

Mai mult »

Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva

Preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, face, miercuri, o vizită oficială în România, în cursul căreia are convorbiri cu preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi şefi de stat vor susţine şi o declaraţie de presă comună la Palatul Cotroceni. Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, …

Mai mult »

Klaus Iohannis, întrevedere cu președintele Turciei

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. Informaţia a fost confirmată pentru “Adevărul” de surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele Iohannis şi omologul său turc se vor întâlni miercuri la Palatul Cotroceni. Erdogan a mai vizitat România în perioada în care …

Mai mult »

Orban anunţă primirea în grupul PNL de noi parlamentari, independenţi, pentru conturarea majorităţii

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a anunţat duminică, la finalul reuniunii parlamentarilor liberali, deschiderea pentru a primi parlamentari independenţi afiliaţi, primul dintre aceştia fiind deputatul Aurelian Mihai, urmând negocieri politice şi individuale pentru o nouă majoritate. ”Dacă există parlamentari care vor să adere la grupul parlamentar al PNL, în mod …

Mai mult »

Papa Francisc nu-l va primi pe Dalai Lama. Motivul dezvăluit de surse apropiate Vaticanului

Papa Francisc nu-l va primi pe Dalai Lama, așteptat pentru un sejur de trei zile, începând de vineri, la Roma pentru un summit al laureaților Premiului Nobel pentru Pace, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Vaticanului, Ciro Debenettini, relatează AFP, potrivit AGERPRES. ”Papa Francisc are, evident, multă stimă …

Mai mult »

TAS a decis: Rapid a primit licenţa şi va evolua în Liga 1

Rapid a primit o veste excelentă în cursul zilei de azi. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a decis să acorde clubului din Giuleşti licenţa pentru Liga 1. Astfel, începând cu acest sezon (2014-2015), alb-vişiniii vor reveni pe prima scenă a fotbalului românesc, informează digisport.ro. Rapid a obţinut …

Mai mult »

Băsescu o primeşte marţi la Cotroceni pe directorul general FMI, Christine Lagarde

Traian Băsescu o va primi, marţi, la Cotroceni, pe directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, potrivit programului şefului statului postat de Administraţia Prezidenţială. Primirea de la Palatul Cotroceni este programată pentru ora 10.00. Preşedintele Băsescu mai are programate, marţi, primirea preşedintelui Consiliului de Supraveghere al Petrom şi director …

Mai mult »

Ponta asista la deschiderea JO de la Londra. Toti liderii tarilor vor fi primiti de Regina

Premierul Victor Ponta se va afla vineri la Londra, unde va asista la deschiderea Jocurilor Olimpice si va fi primit, alaturi de alti sefi de stat si de guvern, de Regina Elizabeth a Marii Britanii, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. “Premierul Ponta va merge si la Casa Olimpica a …

Mai mult »