Thursday , April 18 2024

Tag Archives: Ponta

Ponta: Vreau ca în următorii patru ani să avem alte câteva autostrăzi esenţiale pentru România

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la finalizarea tronsonului Cernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui, că vrea ca în următorii patru ani România să aibă alte câteva autostrăzi esenţiale pentru România, el spunând că “nu dă cifre pentru că au dat alţii înaintea lui şi s-au făcut de râs”. Ponta le-a mulţumit …

Mai mult »

Basescu: Ponta e ca un pisicut cand vine la mine

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta e ca “un pisicuţ” atunci când vine la Palatul Cotroceni, afirmând totodată că aceasta este “mitoman”. Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu: Sunt două variante pentru finalul de an: să se încheie în linişte sau nelinişte. Opţiunea mea e pentru …

Mai mult »

Scrisoare deschisa a intelectualilor catre ministrul Educatiei, prin care cer sanctionarea plagiatului lui Ponta

Mai mulţi profesori universitari, dar şi politicieni, au semnat o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prin care îi cer retragerea titlului de Doctor premierului Victor Ponta. Redăm în continuare textul inetragl al scrisorii, citată de Revista 22: Stimată Doamnă Ministru Eca­terina Andronescu, Subsemnații, universitari, cer­ce­tători, cadre didactice pre­universitare, …

Mai mult »

Basescu: Ponta sa fie cinstit. Doar Ceausescu credea ca poate pacali asa lumea democratica

Preşedintele României, Traian Băsescu a spus că premierul Victor Ponta încearcă să păcălească lumea democratică în acelaşi mod în care a făcut-o Nicolae Ceauşescu. Băsescu îi impută primului-ministru că face declaraţii pentru presa străină diferite în conţinut faţă de cele susţinute în ţară. “Totul are o limită în tratamentul pe …

Mai mult »

Ponta: Constitutie modificata pana la vara si reorganizare teritoriala

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în cadrul emisiunii Realitatea la Raport, de la Realitatea TV, că va modifica Constituţia României în “prima sesiune” a anului 2013, imediat după alegerile parlamentare din 9 decembrie. Ponta a mai vorbit, în cadrul aceleiaşi emisiuni, şi despre reorganizarea teritorială. “Eu cred că trebuie …

Mai mult »

Ponta, în Parlament: Nimeni nu merge la Consiliu reprezentându-se doar pe sine

Premierul Victor Ponta a prezentat poziţia guvernului legat de mandatul cu care ar trebui să meargă preşedintele Traian Băsescu la Bruxelles. Asta după ce şeful statului a făcut un apel către Parlament şi premier să nu creeze confuzie la nivel european acum când se poartă negocieri legate de bugetul UE. …

Mai mult »

Premierul se adreseaza Parlamentului pe tema mandatului Romaniei la CE

Premierul Victor Ponta se va adresa marti, de la ora 13:00, plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului cu privire la pozitia pe care Romania trebuie sa o adopte la reuniunea Consiliului European de la sfarsitul acestei saptamani. Dupa prezentarea pozitiei …

Mai mult »

Ponta: POSDRU va fi deblocat în această săptămână

Premierul Victor Ponta a anuţat, luni, că POSDRU va fi deblocat în această săptămână, urmând a reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană, el arătând că Guvernul a reuşit şi deblocarea Programului Operaţional Regional şi Programului Operaţional Sectorial pe Mediu. “Am informat colegii din USL, alături de miniştrii …

Mai mult »