Încă șase oameni infectați cu coronavirus au murit în România, astfel că numărul total al victimelor ajunge la 182. Deces 177 Femeie, 67 ani din jud. Mehedinți. Internată în SJU Drobeta Turnu-Severin în 04.04.2020-pneumonie acută bilaterală. Transferată în secția ATI-05.04.2020. Probe biologice recoltate pentru COVID-19 în data de 04.04.2020. Rezultat …
Mai mult »Alegerile locale se amână. Mandatul aleșilor locali va fi prelungit până cel târziu la 31 decembrie
Mandatul aleșilor locali va fi prelungit până cel târziu la 31 decembrie acest an, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență anunțat de vicepremierul Raluca Turcan la începutul ședinței de Guvern de luni. Turcan a precizat că, în această perioadă de criză, nu se poate desfășura campania electorală și nu …
Mai mult »Oficial de la Londra: Boris Johnson nu e conectat la ventilator, dar rămâne în spital
Premierul britanic Boris Johnson, spitalizat duminică după zece zile de izolare în urma infectării cu coronavirus, va mai rămâne internat, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters. ‘Prim-ministrul s-a simţit bine noaptea trecută la spitalul Saint Thomas din Londra şi este binedispus. El rămâne în spital sub …
Mai mult »Nici angajații de la pompe funebre nu mai au echipamente de protecție. „La morgă sunt aproximativ 20 de sicrie pe zi. Astăzi dimineață erau 17”
Lipsa echipamentelor de protecție ar putea pune lacătul pe firmele de pompe funebre din județ. Administratorii acestora se plâng că nu găsesc să achiziționeze echipamente de protecție pentru angajați. „Un combinezon costă peste 100 de lei, dar nici nu-l găsesc. Dacă nu ne ajută cineva, de la Prefectură, Spital, va …
Mai mult »Măștile textile reduc transmiterea coronavirusului către ceilalți, dar NU protejeaza purtătorul. Măștile chirurgicale simple oferă protecție net superioară
Purtarea de măști textile poate ajuta la reducerea transmiterii coronavirusului către ceilalți, dar ele nu oferă protecție purtătorului, arată Ministerul Sănătății. Măștile chirurgicale simple oferă o protecție net superioară celor textile, subliniază reprezentanții Ministerului Sănătății și Observatorul Român de Sănătate, care desfășoară o campanie de informare în contextul pandemiei de …
Mai mult »Ministrul Sănătății i-a demis pe șefii DSP din Timiș, Arad, Brașov și Vâlcea
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, i-a demis pe șefii direcțiilor de sănătate publică din județele Timiș, Arad, Brașov și Vâlcea. La Timiș este a doua demitere a directorului DSP în mai puțin de o lună. „Confirm schimbarea din funcție a mai multor directori executivi DSP: Timiș, Arad, Brașov, Vâlcea. În acestă …
Mai mult »Încă cinci români au murit din cauza coronavirus, bilanțul ajunge la 162 de decese
Alte cinci persoane au murit luni din cauza infectării cu noul coronavirus, bilanţul deceselor ajungând în acest moment la 162, a anunţat Grupul de comunicare strategică. Este vorba despre patru bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 67 şi 89 de ani, toţi având şi alte boli cunoscute, iar doi …
Mai mult »Romania trimite medici si asistenti medicali in Italia pentru a ajuta in lupta cu epidemia
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că România va trimite mai mulți medici şi asistente în Italia, pentru a ajuta această ţară în lupta cu epidemia de coronavirus. Potrivit şefului statului, cel târziu marți 11 medici și şase asistenți medicali vo pleca spre Italia. Cadrele medicale vor merge în zona …
Mai mult »Iohannis anunta ca starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, că va prelungi stare de urgență pentru încă o lună. Declarația președintelui: „Am avut astăzi o ședință de bilanț intermediar. Am dorit să tragem primele concluzii să vedem …
Mai mult »Premierul britanic Boris Johnson, la Terapie Intensiva. Bolnav COVID de 10 zile, respira cu ajutorul aparatelor
Starea de sănătatea a premierului britanic Boris Johnson, bolnav de coronavirus, s-a agravat şi a fost transferat la Terapie Intensivă, unde respiră cu ajutorul aparatelor. La 10 zile după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, starea lui Boris Johnson s-a agravat, potrivit unor surse citate de Antena 3, astfel că …
Mai mult »