11 cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în județul Suceava în ultimele 24 de ore, conform buletinului făcut public de Ministerul Sănătății luni, 28 martie. Incidența la nivel județean de cazuri cumulate la 14 zile este de 0,37 la mia de locuitori. Luni dimineață erau internați cu COVID …
Mai mult »Sucevenii vor călători pe rutele CFR București – Suceava și Cluj – Suceava -Iași cu trenuri electrice noi, din 2024
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat vineri contractul francezii de la Alstom pentru achiziția a 20 de trenuri electrice noi, cu extindere până la 37, anunță instituția într-un comunicat de presă. Pe traseele București – Suceava și Cluj – Suceava – Iași vor circula astfel de trenuri, care vor …
Mai mult »34 de medicamente noi pe lista compensatelor, pentru cancer, diabet, boli neurologice, metabolice, de rinichi și endocrine
Guvernul a decis vineri, printr-o hotărâre, introducerea pe lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 aprilie, a 34 de noi denumiri comune internaţionale destinate tratării afecţiunilor oncologice, sclerozei multiple, diabetului şi unor boli rare. „HG nr. 720/2008 a fost modificată astăzi prin adăugarea unui număr de …
Mai mult »36 de cazuri noi de COVID în județul Suceava și mai mulți internați. Număr dublu de infectări în țară față de ieri
36 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în județul Suceava în ultimele 24 de ore, în creștere față de zilele precedente, anunță marți, 22 martie, Ministerul Sănătății. Incidența la nivel județean a cazurilor cumulare la 14 zile zile rămâne scăzută, de 0,42 la mia de locuitori. Crește …
Mai mult »19 cazuri noi de COVID în județul Suceava, 45 de bolnavi internați, 2 dintre ei la ATI. 16 decese în țară
Duminică, 20 martie, în județul Suceava au fost înregistrate 19 cazuri de infectare cu coronavirus, conform bilanțului publicat de Ministerul Sănătății, iar în toată țara au fost raportate 2.241 de noi infectări. Incidența cazurilor cumulate la 14 zile este de 0,45 la mia de locuitori, la nivel județean. 45 de …
Mai mult »16 cazuri noi de COVID în județul Suceava și 45 de bolnavi internați. 44 de decese în țară în ultimele 24 de ore
16 cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în județul Suceava sâmbătă, 19 martie. incidența la nivel județean a ajuns la 0,48 la mia de locuitori, anunță Ministerul Sănătății. 45 de bolnavi de COVID sunt internați în spitalele sucevene (în scădere față de ziua precedentă), printre ei numărându-se și …
Mai mult »28 de cazuri de infectare cu coronavirus înregistrate în județul Suceava în ultimele 24 de ore și 58 de internați. 63 de decese în țară
Joi, 17 martie, în județul Suceava au fost înregistrate 28 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Incidența cumulată la 14 zile a cazurilor în județ este a doua cea mai mică din țară – 0,53 la mia de locuiotori, după cea din județul Harghita. 58 de pacienți cu COVID …
Mai mult »26 de cazuri noi de COVID în județul Suceava, 58 de bolnavi internați, 2 dintre ei la ATI
În ultimele 24 de ore, în județul Suceava au fost înregistrate 26 de cazuri de infectare cu coronavirus, anunță Ministerul Sănătății în buletinul de miercuri, 16 martie. Incidența cumulată la 14 zile este de 0,54 la mia de locuitori, la nivel județean. 58 de pacienți COVID sunt internați în spitalele …
Mai mult »20 de cazuri de infectare cu coronavirus raportate duminică în județul Suceava, incidență de 1,04
Duminică, 6 martie, în județul Suceava au fost înregistrate 20 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar incidența cazurilor cumulate la 14 zile a scăzut la 1,04 la mia de locuitori. Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.092 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, …
Mai mult »31 de cazuri de infectare cu coronavirus înregistrate vineri în județul Suceava, incidență de 1,21 la mie
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în județul Suceava 31 de noi infectări cu coronavirus, iar în România 5.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 351 mai puțin decât în ziua anterioară. 701 dintre cazurile noi din 24 de …
Mai mult »