Thursday , March 28 2024

Tag Archives: masini

Un buldozer a căzut de pe o platformă peste două autoturisme aflate în trafic pe E85, la Fântâna Mare. Trei persoane au fost rănite (FOTO)

Vineri, în jurul orei 12.30, pe E85, la Fântâna Mare, la intersecția cu drumul care duce spre Târgu Neamț, a avut loc un accident grav și mai puțin obișnuit, în urma căruia trei persoane au fost rănite. Un buldozer cu șenile, care era transportat pe o platformă, a căzut peste …

Mai mult »

Parlamentul a votat: Poliţia Rutieră poate ridica maşinile staţionate neregulamentar pe trotuar

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca for decizional, o propunere legislativă care permite ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, inclusiv a celor care nu sunt pe partea carosabilă. “Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de …

Mai mult »

 7 percheziții la o grupare care fura mașini de lux din Europa și le dezmembra la Rădăuți. Trei indivizi au fost reținuți

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au reușit să documenteze și să probeze activitatea infracțională a unei grupări nestructurate ai cărei membri erau specializați în infracțiuni asociate furtului de autoturisme de lux din spațiul …

Mai mult »

Începând de astăzi, mașinile electrice vor avea numere de înmatriculare verzi 

Începând de astăzi, cele 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România pot beneficia de numere de culoare verde, iar preschimbarea se va realizat la cerere, cât timp sunt îndeplinite criteriile de acordare. Astăzi a fost eliberat primul număr de înmatriculare verde, anunță Ministerul Afacerilor Interne, aceste numere fiind dedicate mașinilor …

Mai mult »

Mercedes recheamă aproape un milion de maşini mai vechi din toată lumea, din cauza unor probleme la frâne

Mercedes-Benz recheamă aproape un milion de maşini mai vechi din întreaga lume, din cauza unor posibile probleme cu servofrânele. Sunt afectate de rechemare modelele din seriile ML, GL (BR 164) şi R-Class (BR 251), care au fost produse între 2004 şi 2015. ”Am descoperit că la unele dintre aceste vehicule …

Mai mult »

Mașinile electrice și cele cu hidrogen vor avea numere de înmatriculare verzi

Mașinile cu emisii zero vor primi numere verzi, după ce ordinul comun care reglementează acordarea a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunțat Ministerul Mediului. Conform Ordinului comun al ministrului Mediului, apelor şi pădurilor, al ministrului Afacerilor interne şi al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi infrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere …

Mai mult »

Al doilea convoi francez pentru Ucraina va ajunge luni la hub-ul de la Suceava: 12 maşini de pompieri, 12 autospeciale de intervenţie, 4 camioane cu 50 de tone de echipamente 

Al doilea convoi de ajutoare din Franța va transporta la hub-ul european de la Suceava vehicule şi echipamente de intervenţie care vor fi donate serviciului de urgenţă ucrainean, mobilizat permanent pentru a ajuta victimele, a anunţat, joi, 14 aprilie, Ambasada Franţei la Bucureşti. Acest convoi, din care fac parte 100 …

Mai mult »

Ambasada Rusiei: Preşedintele afgan a fugit cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani, nu au încăput toți

Ambasada Rusiei la Kabul a afirmat luni că preşedintele afgan Ashraf Ghani a fugit din ţară cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani, dar chiar şi aşa ar fi fost nevoit să renunţe la o parte din bani, relatează Reuters, citând agenţia rusă RIA. Ghani, despre care nu …

Mai mult »

Târgul de mașini de la Rădăuți se deschide pe 23 mai. Accesul e permis, doar cu mască, celor vaccinați sau cu test negativ

Potrivit unui comunicat emis de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Rădăuți, târgul de mașini se va deschide începând cu data de 23 mai, cu respectarea  modificărilor  legislative prevăzute și publicate în Monitorul Oficial nr.506/14 mai 2021. Accesul în incinta târgului de mașini se va permite doar persoanelor care poartă …

Mai mult »