Thursday , March 28 2024

Tag Archives: magistrati

CCR, de partea pensiilor speciale ale magistraților. Legea e retrimisă în Parlament

Curtea Constituţională a admis miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat într-o declaraţie de presă că actul normativ se va întoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii. „Curtea …

Mai mult »

Inalta Curte sesizeaza CCR cu privire la taierea pensiilor magistratilor

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), reunita miercuri seara in prezenta a 103 judecatori, a decis cu vot in unanimitate, sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la legea prin care au fost taiate pensiile de serviciu ale magistratilor. Intr-un comunicat remis miercuri seara se precizeaza ca “sesizarea de neconstitutionalitate …

Mai mult »

Vot Senat: Pensionarea anticipata a magistratilor se amana cu doi ani

Senatul a aprobat, cu unanimitate, amânarea pensionării anticipate a magistraților cu doi ani, până în 2022. Senatul este cameră decizională, astfel încât legea merge la promulgare. Votul de la Senat vine la puțin timp după ce Guvernul a aprobat, în ședința săptămânală, un proiect de lege pentru amânarea pensionării anticipate …

Mai mult »

Turcan: PNL a luat decizia de a anula pensiile speciale cu excepția pensiilor militare și ale magistraților

PNL a luat decizia de a anula pensiile speciale cu excepția pensiilor militare și ale magistraților, a anunțat luni vicepremierul Raluca Turcan, precizând că se dorește eliminarea unei „inechități crase”. „Dorim ca în paralel cu anularea unor privilegii să venim cu o lege a pensiilor care să elimine inechitățile din …

Mai mult »

CCR: Înființarea secției de anchetare a magistraților este constituțională

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea USR – PNL privind Ordonanţa de Urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Curtea Constituțională a respins sesizarea PNL și USR privind operaționalizarea secției de anchetare a magistraților și a decis astfel că înființarea acesteia prin ordonanță de urgență a fost constituțională. …

Mai mult »

Kovesi, citată pe 7 martie la Secţia de anchetare a magistraţilor. Ce se întâmplă in acea zi în PE

Laura Codruţa Kovesi a fost citată din nou, pentru săptămâna viitoare, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de către Sebastian Ghiţă. Exact atunci se vor decide în Parlamentul European pașii de urmat în …

Mai mult »

Baronul Marian Oprişan cere modificarea OUG 7 pe legile justitiei

Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat luni, la Parlament, înainte de ședința BPN al PSD, că este „obligatoriu” ca secția specială pentru anchetarea magistraților să rămână sub autoritatea Procurorului General, fiind necesară modificarea OUG 7. „După părerea mea, acest aspect, ca și ceea ce s-a întâmplat și cu DNA la …

Mai mult »

Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, cercetat de secția Adinei Florea

Procurorul Adina Florea a înregistrat un dosar penal pe numele lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), după o plângere depusă de un site apropiat de PSD, Lumea Justiției (luju.ro). Secția pentru anchetarea magistraților a înregistrat o plângere penală adresată de site-ul Lumea …

Mai mult »

CSM l-a validat ca sef al sectiei speciale pentru investigarea magistratilor pe Gheorghe Stan, adjunctul Inspectiei Judiciare

Procurorul Gheorghe Stan este seful Sectiei pentru investigarea magistratilor, numirea sa fiind validata luni de plenul CSM cu 11 voturi “pentru”. “A fost numit cu 11 voturi “pentru” candidatul Stan la sefia Sectiei”, a declarat Tudorel Toader, la iesirea din CSM. Concursul s-a desfasurat in perioada 1 noiembrie 2018-10 ianuarie …

Mai mult »

Secția specială pentru magistrați cere arestarea foștilor procurori DNA Negulescu si Onea

Procurorii Lucian Onea (foto dreapta) şi Mircea Negulescu ar putea fi arestaţi. Secţia pentru investigarea magistraţilor a Parchetului General și a trimis către Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de încuviinţare a arestării celor doi procurori. Adina Florea, procurorul-șef adjunct al secției speciale, a ajuns la CSM pentru a cere …

Mai mult »