Thursday , April 25 2024

Tag Archives: Suceava

394 de suplinitori au promovat concursul județean și urmează să fie repartizați pe posturile didactice rămase vacante

Inspectoratul Şcolar Județean Suceava a publicat rezultatele concursurilor județene pentru ocuparea posturilor didactice rămase vacante/rezervate în învățământul preuniversitat. În total, 394 de suplinitori au câștigat șansa de a participa la ședintele de repartizare ce urmează să aibă loc în perioada următoare, în vederea ocupării tuturor catedrelor care încă sunt vacante, …

Mai mult »

Suplimentare a fondurilor pentru gratuitățile la transportul în comun acordate elevilor din Suceava

 Peste un milion de lei vor fi alocate de la bugetul local pentru societatea TPL SA Suceava în vederea susținerii unor gratuități ale elevilor. Un proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului local în care este inclusă și o prevedere în sensul celor menționate anterior urmează a fi adoptat …

Mai mult »

Doi ticăloși care au abandonat un câine și doi pisoi, amendați cu 8.000 de lei (VIDEO)

Luni, 28 august, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au aplicat două amenzi, în valoare totală de 8.000 lei, pentru ”abandonarea unui animal a cărei existență depinde de îngrijirea omului”. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în …

Mai mult »

Doi bărbați din Suceava sunt acuzați de furt pentru că și-au însușit un rucsac și o borsetă în care erau peste  55.000 lei, rătăcite de proprietari  

politia, masina noua Obiectiv

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au reușit în timp scurt documentarea activității infracționale în două cauze de furt, recuperând un prejudiciul de peste 55.000 lei care a fost restituit proprietarilor. Practic este vorba de două cazuri identice, în care două persoane, o tânără din …

Mai mult »

Începe o nouă campanie de dezinsecție contra căpușelor

Primăria municipiului Suceava a finalizat, în cursul zilei de miercuri, 30 august o procedură de achiziție publică pentru serviciile de dezinsecție din parcuri și locuri de joacă din oraș. Este vorba despre aceleași servicii care au fost contractate în prima parte a lunii mai pentru suprafețe de peste 20 de …

Mai mult »

În primul semestru al anului, polițiștii suceveni au testat 10.420 de șoferi cu aparatele etilotest și 585 cu aparatele drugtest

Doar în primele 6 luni ale anului 2023, polițiștii suceveni au realizat 10.420 testări cu aparatele etilotest și 585 testări cu aparatele drugtest. În primul semestru au fost constatate 740 de infracțiuni la regimul rutier și au fost reținute 2.697 de permise auto, fiind aplicate și 18.998 de sancțiuni contravenționale. …

Mai mult »

Primăria Suceava a emis autorizația pentru refacerea mantinelei patinoarului

Primăria Municipiului Suceava a emis, miercuri, 30 august, autorizația pentru refacerea mantinelei patinoarului de pe strada Universității. Demersul chiar lăudabil nu a fost însă însoțit – cel puțin până acum – și de o procedură pentru atribuirea lucrărilor. Cea pentru un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea bazelor sportive si a …

Mai mult »

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 3 la US Open

Cea mai bine clasată jucătoare română de tenis, Sorana Cîrstea (30 WTA), a trecut miercuri seara în turul 3 al probei de simplu la Grand Slam-ul de la Flushing Meadows, egalându-și cea mai bună performanță de la US Open. Cîrstea s-a impus în două seturi împotriva rusoaicei Anna Kalinskaya (89 …

Mai mult »

Reprezentanții IMM-urilor: Orice tip de reformă nu trebuie făcută mai devreme de 1 ianuarie 2024

Florin Jianu

Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romania (CNIPMMR) a transmis Comisiei Europene, prin intermediul unei scrisori, că trebuie luate în considerare o serie de linii roșii pentru reformele fiscale propuse de Guvernul României, una dintre ele fiind ca orice tip de modificare nu trebuie făcută mai devreme …

Mai mult »

Albania ne va depăși în acest an la încasări și ca număr de turiști străini

Albania ne va depăși din punct de vedere încasări din turism și număr de turiști străini în 2023, o țară despre care în urmă cu 10 ani se făceau glume, a declarat, miercuri, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, într-o conferință organizată de Consiliul Național al …

Mai mult »