Thursday , April 25 2024

Tag Archives: lant

Lanț uman în fața Parlamentului, împotriva proiectului de la Roșia Montană

Mii de oameni au format un lanţ în jurul Palatului Parlamentului, sambata seara, timp de aproape o oră, în semn de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, discutat de Legislativ. La această manifestare, ce a început după ora 19.00 şi s-a încheiat înaintea orei 20.00, au participat …

Mai mult »

Accident in lant in Harghita, cu 12 masini implicate. Doi morti

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, joi dimineaţă, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe drumul european 578, între localităţile harghitene Sânmartin şi Sâncrăieni, în accident fiind implicate în total 12 autovehicule. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că accidentul a …

Mai mult »

Rascoala de la Varfu Campului a pornit de la “o vanzare in lant" a terenurilor disputate

N “Cei din H=n]e[ti au avut terenul acolo [i se pare c\ [i cei din V=rfu C=mpului au avut terenul la IAS. Noi vom restabili ordinea [i vom `nainta toate propunerile, astfel `nc=t cei care sunt p\gubi]i s\  poat\ face toate demersurile pentru a-[i rec\pata drepturile”, a declarat ieri subprefectul …

Mai mult »