Saturday , April 20 2024

Tag Archives: ISJ

Număr dublu de gradații de merit disponibile pentru personalul didactic din învățământul sucevean

La concursul pentru acordarea gradațiilor de merit din acest an sunt disponibile 328 de locuri, dintre care 270 sunt pentru personalul didactic de predare, conducere, îndrumare și control au fost stabilite, iar pentru personalul didactic auxiliar alte 58. Anul trecut au fost puse la bătaie 122 de locuri, pentru care …

Mai mult »

IŞJ Suceava anunță că peste 10.000 de elevi din ani terminali vor participa la activitățile de pregătire pentru examenele de final de an

Potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Suceava, inspectorul Cezar Anuței, din raportările consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din județ, reiese că un număr de 10.709 elevi din ani terminali vor participa la orele de pregătire anunțate pentru perioada 2-12 iunie, dar și 6.578 de cadre didactice. Menționăm …

Mai mult »

Salariile angajaților Inspectoratului Şcolar Suceava rămân blocate. Sindicaliștii se pregătesc de acțiuni penale

In cursul după-amiezii de azi va avea loc o nouă videoconferință cu participarea IŞJ și a Ministerului Educației, în cadrul căreia inspectorii suceveni își vor lua angajamentul ca până la următoarea plată salarială, din ianuarie 2020, să identifice soluții pentru cele 40 de norme care nu se încadrează în alocarea …

Mai mult »

Angajații din unitățile școlare din județul Suceava își vor primi salariile la timp, însă cele ale personalului IŞJ sunt încă blocate

„Faptul că s-au deblocat salariile în toate unitățile școlare, mai puțin pentru IŞJ Suceava, nu e o soluție, pentru că și activitatea personalului încadrat din IŞJ Suceava a fost desfășurată conform Codului Muncii, care precizează că orice activitate trebuie remunerată. În aceste condiții, ASI Suceava își rezervă dreptul pentru viitoare …

Mai mult »

Gheorghe Lazăr a fost demis de la conducerea ISJ

Acesta a fost demis printr-un ordin al ministrului Educaţiei, fostul rector al USV, Valentin Popa. La conducerea ISJ a fost numit profesorul Cristian Cuciureanu, adjunct la Inspectoratul Scolar Suceava Seful învăţământului sucevean, profesorul Gheorghe Lazăr, a fost demis ieri, printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, suceveanul Valentin Popa. Lazăr a …

Mai mult »

Judeţul Suceava, al treilea pe ţară în ceea ce priveşte numărul copiilor înscrişi în clasa pregătitoare

Peste 6.000 de cereri depuse în prima etapă pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Aşa reiese din datele transmise de Ministerul Educaţiei, Suceava aflându-se printre judeţele cu cei mai mulţi copii înscrişi deja în clasa pregătitoare, după Bucureşti şi Iaşi. Reamintim că la nivelul judeţului Suceava sunt propuse 350 de clase …

Mai mult »

Aproape 2.000 de liceeni suceveni au lipsit ieri de la a doua probă a simulării examenului de Bacalaureat

După cum reiese din datele statistice transmise de reprezentanţii Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, din cei 12.419 elevi înscrişi în clasele a XI-a şi a XII-a din judeţul nostru, aproape 2.000 au ales să nu participe la cea de-a doua probă a simulării examenului de Bacalaureat, cea obligatorie a profilului. Mai …

Mai mult »