Wednesday , April 24 2024

Tag Archives: invatamant

Oficial: Învăţământul general obligatoriu, extins de la 11 la 15 clase

Senatorii au adoptat luni propunerea legislativă privind extinderea învăţământului general obligatoriu de la 11 la 15 clase, cuprinzând ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi învăţământul liceal până în anul 2020. Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi „pentru”, o abţinere şi 27 de voturi …

Mai mult »

PSD Suceava: În aceste zile profesorii îşi vor încasa drepturile salariale, aferente lunii martie, majorate net cu 20%

„Începutul lunii aprilie a fost marcat de adoptarea unor proiecte legislative extrem de importante pentru domeniul educaţional, pentru beneficiarii demersului didactic, elevi şi părinţi, dar şi pentru cadrele didactice – fapt ce demonstrează încă o dată că acest domeniu reprezintă o prioritate pentru guvernarea şi pentru majoritatea parlamentară social – …

Mai mult »

Universităţile pot organiza, din toamnă, ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL finanţat integral de solicitanţi

Învăţământul postliceal poate fi organizat, din anul 2014-2015, şi ca stuctură a universităţilor de stat, cu condiţia ca această formă de pregătire să se facă doar pe baza finanţării integrale a solicitanţilor – persoane fizice sau juridice, prevede ordonanţa de modificare a Legii educaţiei. Ordonanţa de modificare a Legii educaţiei, …

Mai mult »

Modificări în programul de guvernare. TVA ar putea reveni la 19%. Măsuri pentru învățământul în limbile minorităților. Reducerea CAS cu 5% pentru angajator

Programul de guvernare propus de Cabinetul Ponta III a fost făcut public astăzi, în şedinţa de Guvern. Documentul a fost aprobat miercuri de Guvern și a fost transmis Parlamentului joi dimineaţă. Printre măsurile vizate de Guvern sunt revenirea la TVA de 19% și posibilitatea impozitului diferenţiat pe venitul salarial cu …

Mai mult »

Salariile din Invatamant intarzie cu o saptamana din cauza unui ordin al Ministerului Fintntelor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţine că angajaţii din educaţie vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie. Potrivit FSLI, Ministerul Finanţelor Publice a …

Mai mult »

Guvernul pregăteşte noi modificări la Legea Educaţiei. Profesorii care iau mita pleaca din invatamant

Prezent la festivităţile de deschidere a anului şcolar 2013 – 2014, ministrul Educaţiei a anunţat că Guvernul pregăteşte noi modificări ale Legii Educaţiei. Cine ia şpagă în şcoală, merge acasă. Definitiv. La început de an şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că profesorii care iau mită vor fi daţi …

Mai mult »

Miercuri, profesoriii suceveni susţin concursul de titularizare în învăţământ

La concursul de titularizare din acest an s-au înscris 935 de candidaţi, pe 660 de posturi u din totalul catedrelor vacante, 133 de posturi titularizabile, cu viabilitate mai mult de 4 ani şi 527 de posturi, netitularizabile, cu viabilitate sub 4 ani. Concursul de titularizare în învăţământ se va susţine …

Mai mult »

Aneta Spornic, fostul ministru al invatamantului din timpul lui Ceausescu, este azi o bunicuta atasata de nepoti

Despre Suzana Gadea si Aneta Spornic circula chiar o epigrama – “Doua ministrese hade/ Prea iubite Vel-Vornic…/Cum sa mearga Scoala Spornic/ Cand la Arte-avem un Gade?”. Aneta Spornic era economist de profesie, fiind autoarea unei carti – “Mecanismul de functionare a economiei socialiste”, volum care se gaseste si azi pe …

Mai mult »

Schimbari in noul an scolar: teste la inceput de an, intrare pe baza de cartela, ora de lectura

Plin de entuziasm, ministrul Daniel Funeriu anunta ca toti copiii vor invata iar sa citeasca si,  mai ales, sa inteleaga un text. In toate scolile se va implementa un sistem de pontaj la intrare pentru a se tine socoteala absentelor atat pentru elevi, cat si pentru profesori din acest an. …

Mai mult »

Intr-un moment dificil pentru invatamantul sucevean, a luat fiinta Alianta Federatiilor din Invatamant

~n cursul zilei de ieri, s-a constituit la nivelul jude]ului nostru, Alian]a Federa]iilor din ~nv\t\m=nt, format\ `n urma fuziunii Sindicatului ~nv\]\m=nt Preuniversitar Suceava care este afiliat la F.S.I. ,,Spiru Haret” [i Uniunea Jude]ean\ a Sindicatelor ,,Pro-Educa]ia” Suceava (afiliat\ la F.E.N.). Aceast\ alian]\ s-a realizat datorit\ solicit\rilor membrilor de sindicat privind …

Mai mult »