Saturday , April 20 2024

Tag Archives: impozite

Ultima zi cu reduceri la taxe și impozite. Doar până astăzi dările către stat sunt mai mici cu 10%

Este ultima zi în care impozitele şi taxele locale mai pot fi plătite cu reducerea de 10 la sută. Dimineaţă, la ghişeele administraţiilor locale a fost aglomeraţie, pentru că mulţi români au venit să plătească. În Braşov, 70% din locuitori şi-au plătit deja taxele şi impozitele, pentru a beneficia de …

Mai mult »

Guvernul: Vrem să acordăm bonificaţii celor care-şi plătesc impozitele în avans. FMI nu e încă de acord

Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, potrivit Mediafax. Ar fi vorba despre alte bonificaţii faţă de cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia. …

Mai mult »

Cu cât te penalizează statul dacă întârzii cu plata TAXELOR ŞI IMPOZITELOR

ANAF, anunţ important pentru contribuabili. Una dintre cele mai importante reglementări din anul 2013 a fost cea referitoare la penalităţile de întârziere, care, printr-o modificare a Codului de procedură fiscală, au început să se calculeze diferit. Aplicabil din 1 iulie, noul regim al penalităţilor şi al dobânzilor de întârziere se …

Mai mult »

Chiţoiu: Nu vom introduce contribuţii şi impozite pentru drepturi de autor, profesii liberale şi PFA

Guvernul nu va introduce nici contribuţii şi nici impozite pentru veniturile din drepturi de autor, profesii liberale şi persoanele fizice autorizate (PFA), a declarat joi, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, întrebat de presă despre posibile măsuri de lărgire a bazei de impozitare în vederea reducerii …

Mai mult »

FMI dă liber la TAXE şi IMPOZITE. Ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2014

Nu mai rămâne niciun dubiu de ce premierul Victor Ponta a hotărât să ţină la secret, cel puţin până în septembrie, condiţiile impuse de oficialii Fondului Monetar Internaţional pentru încheierea unui nou acord. În draftul scrisorii de intenţie ce va fi trimisă la Washington şi obţinut de Realitatea Tv, măsurile …

Mai mult »

Cine trebuie să depună declaraţie de venit dacă realizează venituri din activităţi agricole

Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit pot depune declaraţiile fiscale până la data de 25 iunie 2013, inclusiv, iar cei care au depus formularul 221 până la data intrării în vigoare a Legii nr.168/2013 însă limitele de neimpozitare şi/sau respectiv normele …

Mai mult »

Fiscul poate amâna până la 2 ani plata impozitelor in cazul firmelor care au de luat bani europeni

Firmele care au de încasat bani din fonduri europene în baza contractelor de finanţare semnate cu autorităţile ar putea beneficia de o amânare din partea Fiscului la plata impozitelor şi taxelor, de maxim doi ani, în limita sumelor pe care le au de primit, potrivit Mediafax. Firmele care au de …

Mai mult »

Termenul pentru plata taxelor si impozitelor a fost devansat pana la 21 decembrie

Guvernul devansează în premieră termenul de plată a taxelor şi impozitelor scadente pe 25 decembrie, motivând că ziua de Crăciun este nelucrătoare, astfel că firmele şi populaţia vor fi obligate să depună declaraţiile de impunere şi să realizeze plăţile până pe data de 21 decembrie. “De asemenea, s-a aprobat devansarea …

Mai mult »

Taxe mai mari cu 16% de la 1 ianuarie şi salarii inghetate în 2013

Taxele şi impozitele vor fi mai mari cu 16,05% din 1 ianuarie 2013. Executivul a aprobat azi indexarea taxelor şi impozitelor cu rata inflaţiei. În luna octombrie, Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea …

Mai mult »