Wednesday , April 24 2024

Tag Archives: Germania

Praktiker va intra în insolvenţă. Compania cere protecţie pentru mai multe divizii din Germania

Praktiker a anunţat că va intra în insolvenţă, din cauza gradului ridicat de îndatorare şi lipsei lichidităţilor, după ce vânzarea unei subsidiare din Luxemburg a eşuat, titlurile grupului german prăbuşindu-se joi la bursa din Frankfurt cu peste 70%, potrivit Mediafax. Praktiker a anunţat că va intra în insolvenţă, din cauza …

Mai mult »

Suceveanul care a comis două jafuri cu un pistol de jucărie va fi extrădat în Germania

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria din Duisburg – Germania pe numele lui Ioan Bujdei şi au dispus extrădarea acestuia autorităţilor germane. Suceveanul este acuzat că în anul 2001 a comis două jafuri în oraşul Duisburg din Germania. …

Mai mult »

O noua criza mondiala? Avertismentul dat de FMI

Fondul Monetar Internaţional a revizuit marţi în scădere uşoară previziunile de creştere a Franţei, după ce luni a înjumătăţit-o pe cea a Germaniei (+0,3%) pentru anul 2013. La sfârşitul lunii mai, previziunile FMI de creştere economică a Chinei au scăzut de la 8% la ‘circa 7,75%’ în acest an. Directoarea …

Mai mult »

Şase morţi şi mii de locuinţe evacuate în Europa, din cauza inundaţiilor

Cel puţin şase persoane au murit şi alte câteva au fost date dispărute, luni, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din Europa Centrală, unde mii de locuinţe au fost evacuate, în special în Germania, Cehia şi Austria, relatează AFP. În regiunile afectate, aceleaşi imagini cu bărbaţi, femei şi copii …

Mai mult »

Cifre ingrijoratoare: A doua mare economie a UE intră în recesiune, Germania scapă la limită

Franţa, a doua mare economie europeană, a intrat în recesiune pentru a treia oară în ultimii patru ani, cu o contracţie de 0,2% în primul trimestru, în timp ce Germania, ţara europeană cu cel mai ridicat PIB, a evitat la limită recesiunea, cu un avans de doar 0,1% în primele …

Mai mult »

FMI cere tarilor bogate sa o lase mai moale cu austeritatea

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut marţi unor ţări cum ar fi SUA şi Marea Britanie să îşi încetinească ritmul măsurilor de austeritate, în încercarea de a păstra pe drumul cel bun o redresare globală fragilă, relatează publicaţia americană Wall Street Journal. În raportul său semestrial privind creşterea economică, Fondul …

Mai mult »

Actiune fara precedent impotriva Google, initiata de 6 state europene

Autorităţi în domeniul protecţiei datelor din şase state membre UE, între care Franţa, Marea Britanie şi Germania, au decis să angajeze marţi o acţiune comună împotriva Google, care nu a răspuns unei solicitări prin care acestea îi cereau să modifice regulile de confidenţialitate, relatează AFP. În octombrie, cele 27 de …

Mai mult »

Germanii sacrifică istoricul Zid al Berlinului de dragul unui proiect imobiliar de lux

O bucată din East Side Gallery – un tronson de 1,3 kilometri din Zidul Berlinului, care este decorat cu aproximativ 100 de desene realizate de artişti din lumea întreagă – a fost înlăturată miercuri dimineaţă, pentru a face loc unui controversat proiect imobiliar, a anunţat poliţia germană. Patru blocuri de …

Mai mult »

Un nou scandal alimentar: PIEPT DE CURCAN TOXIC din Romania, exportat în Germania

Alertă europeană de mâncare toxică provenită din România. O cantitate însemnată de piept de curcan din România a fost exportată în Germania. Carnea românească urma să ajungă şi în Austria şi Anglia. Carnea de curcan este suspectată că ar conţine reziduuri de antibiotice. Alertă alimentară europeană, după ce o cantitate …

Mai mult »

Ministrul de Interne despre Schengen: Germania a pierdut ocazia SĂ TACĂ

Ministrul român de Interne, Radu Stroe, a reacţionat luni la anunţul făcut de omologul său german că ţara sa se va opune intrării României şi Bulgariei în Schengen. “Germania a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI. Păcat”, a comentat Stroe. “La MAI există o vorbă: ‘trebuie …

Mai mult »