Thursday , April 18 2024

Tag Archives: euro

Acord Sarkozy-Merkel: Schimbarea tratatului ar putea fi numai pentru ţările din zona euro. Franţa şi Germania cer sancţiuni imediate împotriva ţărilor cu deficit peste 3%

Schimbarea tratatului Uniunii Europene ar putea avea loc chiar şi numai pentru cele 17 ţări din zona euro, dacă va fi necesar, deşi este de preferat un tratat pentru toate cele 27 de state membre ale UE, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy după întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel. …

Mai mult »

Ce se întâmplă cu Europa dacă se destramă zona euro

Marile bănci de pe Wall Street scriu deja scenarii cu privire la evoluţia monedei euro, în cazul în care unele ţări vor ieşi din uniunea monetară. Niciunul nu este încurajator. Băncile centrale din întreaga lume au început să-şi ia măsuri de protecţie a sistemul financiar, noteaza ziariştii americani. Asta deoarece …

Mai mult »

Merkel promite că va apăra euro, monedă pe care o consideră mai puternică decât marca germană

Cancelarul german Angela Merkel a promis vineri că va apăra euro, monedă pe care o consideră mai puternică decât fosta marcă germană, însă a avertizat că Europa trebuie să se pregătească de un “maraton” dur pentru recâştigarea credibilităţii pierdute în timpul crizei. “Rezolvarea crizei datoriilor de stat este un proces, …

Mai mult »

Previziuni sumbre. Euro s-ar putea prăbuși înainte de Crăciun

În timp ce Marea Britanie planifica zilele trecute prăbușirea zonei euro din cauza datoriei Spaniei care ar urma să coste contribuabilii englezi 5 miliarde de lire, un cunoscut analist susținea că euro ar putea cădea până-n Crăciun. Ba mai mult, potrivit Daily Mail, guvernul englez  se pregătește de cel mai …

Mai mult »

Economia Spaniei se scufunda

La începutul lunii august Spania plătea dobânzi de 6,3% pentru a se împrumuta la 10 ani. Intervenţia Băncii Centrale Europene a făcut ca dobânzile să cadă la pentru o lună 5%, nivel încă ridicat, dar mai redus decât cel plătit pe parcursul anului 2011. Apoi, absenţa unui plan credibil al …

Mai mult »

Putin: BCE trebuie să intervină direct pentru a salva euro şi pentru a evita “prăbuşirea Italiei”

Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să intervină direct pentru a salva euro şi pentru a evita “prăbuşirea catastrofică a Italiei”, a declarat premierul Rusiei, Vladimir Putin. Resursele combinate ale FMI şi Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară nu vor fi suficiente pentru stoparea crizei datoriilor, care ar necesita fonduri de 1.500 …

Mai mult »

Soros: Merkel e vinovata de criza euro

Miliardarul George Soros dă vina pe cancelarul german Angela Merket în privinţa felului în care Europa a administrat criza financiară, potrivit Business Insider. El a afirmat, pentru Financila Times, că țările din zona euro se află într-o situație critică din cauză că Merkel a preferat să-și salveze propriile instituții germane …

Mai mult »

Avans 25% la creditele imobiliare in euro si 40% la cele in dolari

Pentru creditele imobiliare in moneda nationala, clientii vor aduce un avans de cel putin 15%, iar la creditele imobiliare in devize straine pentru care clientii obtin veniturile in valuta de imprumut, sau indexate la acea moneda, avansul este de 20%. Bancile vor solicita un avans de minim 25% la creditele …

Mai mult »

Boc afirmă că România menţine anul 2015 drept ţintă pentru euro

România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro şi se va concentra pentru a păstra nivelul deficitului, al datoriei publice şi al inflaţiei în limitele stabilite conform prevederilor europene pentru îndeplinirea acestui obiectiv, a declarat, luni, premierul Emil Boc.   El a susţinut această declaraţie într-o întrevedere …

Mai mult »

Bloomberg: Este posibil ca Europa să fi ratat ultima şansă de rezolvare a crizei datoriilor

Euforia legată de acordul european anti-criză s-a evaporat repede şi rămâne întrebarea dacă liderii vor fi vreodată de acord asupra măsurilor necesare pentru rezolvarea problemei datoriilor suverane şi dacă vor mai avea încă o şansă să facă acest lucru, comentează Bloomberg.   După creşterile iniţiale, pieţele au demonstrat o lipsă …

Mai mult »