Friday , April 19 2024

Tag Archives: elevi

Elevii au gratuitate din septembrie la călătoriile cu trenul, pe orice distanță, la clasa a II-a

Călătoriile cu trenul în țară, la clasa a II-a, vor fi gratuite pentru elevi, indiferent de distanță, și această reducere de 100% se acordă pe baza carnetului de elev, după cum prevede Hotărârea de Guvern (HG) pusă în consultare publică de Ministerul Educației. Documentul conține noile reguli de acordare a …

Mai mult »

Şcolile vor publica săptămâna viitoare listele cu elevii și învățătoarele repartizate la clasele pregătitoare

În data de 1 septembrie a.c. cadrele didactice revin în școlile din județ, pentru a pune la punct toate detaliile în vederea deschiderii noului an școlar. Una din cele mai importante acțiuni administrative constă în realizarea claselor pregătitoare și repartizarea învățătoarelor, care urmează să aibă loc zilele următoare. Astfel, săptămâna …

Mai mult »

Din toamnă elevii vor primi burse după noi criterii. Dispar bursele de studiu și de performanță

Elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei pe lună, din septembrie 2023, potrivit Legii Învățământului preuniversitar. Apare bursa tehnologică și dispar actualele burse de performanță și studiu, fiind stabilite noi criterii de acordare. Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie …

Mai mult »

În această săptămână are loc a doua etapă de admitere în învățământul liceal. Sunt libere peste 300 de locuri

Absolvenții de gimnaziu care nu au încă un loc în clasa a IX-a, pentru anul școlar 2023-2024, pot participa la a doua etapă de admitere în învățământul liceal. În perioada 7-9 august aceștia trebuie să depună cererile de înscriere pentru repartizarea pe locurile rămase libere. Au rămas vacante 328 locuri …

Mai mult »

De la ce școli provin elevii admiși în acest an la colegiile de top din municipiul Suceava

Așa cum era de așteptat, absolvenții colegiilor naționale de top ale Sucevei, ”Ștefan cel Mare” și ”Petru Rareș”, își continuă studiile liceale la unitățile în care s-au format în școala gimnazială, în procente covârșitoare, de peste 70%. În ordinea procentelor elevilor admiși la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, clasamentul școlilor …

Mai mult »

Flutur anunță achiziționarea de microbuze electrice pentru elevii din 26 de localități sucevene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, 23 iunie,  că un nou proiect urmează a fi introdus pentru finanțare prin PNRR, pentru  achiziționarea de microbuze electrice pentru elevii din județul Suceava. Este vorba de proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din Judeţul Suceava”, care urmează să fie promovat la …

Mai mult »

317 elevi suceveni au absentat de la proba de Matematică a Evaluării Naționale

Miercuri, 21 iunie, s-a desfășurat cea de-a doua probă  scrisă a examenului de Evaluare Națională, la disciplina Matematică, probă la care nu au fost semnalate situații deosebite în centrele de examen din județul Suceava.  Din cei 6.614 absolvenți de gimnaziu din județ înscriși pentru a susține Evaluarea, au fost prezenți …

Mai mult »

296 de elevi suceveni au lipsit de la prima probă a Evaluării Naționale

Prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a, cea la Limba și literatura română, de luni, 19 iunie, s-a desfășurat în județul Suceava fără incidente. Niciun candidat nu a fost eliminat, conform unui comunicat transmis de ISJ Suceava. Au fost prezenți 6318 de candidați, din …

Mai mult »

6.614 elevi din județul Suceava încep azi Evaluarea Națională, cu proba la Limba și Literatura Română

Examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a va începe luni, 19 iunie 2023, cu proba la Limba și literatura română și continuă pe 21 iunie 2023, cu proba scrisă la Matematică. În județul Suceava sunt înscriși pentru a susține aceste probe 6614 elevi. 24 dintre ei vor susține …

Mai mult »