Friday , April 19 2024

Tag Archives: director

Senatorul Mircea Diaconu demisionează din funcţia de director al Teatrului Nottara

Senatorul PNL Mircea Diaconu arată, într-o scrisoare adresată preşedintelui Biroului Permanent al Senatului, că a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara din Bucureşti. Scrisoarea înregistrată la Senat esta datată 28 noiembrie, fiind înregistrată la Biroul Perment în 30 noiembrie. …

Mai mult »

Directorul general al Tarom a demisionat

Directorul general al Tarom, Ruxandra Brutaru, a demisionat marţi din funcţia pe care o ocupa de la finele anului 2008, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. “Va fi numit un nou director general, de la 1 aprilie, însă nu s-a stabilit o persoană anume”, au spus …

Mai mult »

Fostul director general al Termoelectrica, Ioan Ungureanu, reţinut de DNA

Fostul director general al Termoelectrica, Ioan Ungureanu, un executor judecătoresc şi doi avocaţi au fost reţinuţi, marţi, de procurorii anticorupţie. Unul dintre cei doi avocaţi reţinuţi este stagiar. Cele patru persoane sunt acuzate de înşelăciune în legătură cu mai multe cesiuni de creanţă privind companii de stat, potrivit unor surse …

Mai mult »

Şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, pus sub învinuire pentru luare de mită

Şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, audiat, miercuri, la sediul DNA Oradea, în dosarul traficului de influenţă din Vama Halmeu, a fost pus sub învinuire de procurori, fiind acuzat de luare de mită. Radu Traian Mărginean, însoţit de doi avocaţi, a stat aproape zece minute la sediul sediul …

Mai mult »

Vasile Ursache ramane la conducerea Centrului Cultural Bucovina

Poetul Vasile Ursache va r\m=ne la conducerea Centrului Cultural „Bucovina” Suceava dup\ ce, `n [edin]a de ieri, consilierii jude]eni au votat prelunguirea cu `nc\ 12 luni a mandatului de director al acestuia. 24 din cei 37 de consilieri jude]eni [i-au dat acordul `n acest sens, ceilal]i 13 nefiind de acord …

Mai mult »

Strauss-Kahn: Situaţia economică a Europei este “foarte îngrijorătoare”

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, apreciază că situaţia economică a Europei este “foarte îngrijorătoare”, însă moneda euro nu este în pericol, cu toate că este nevoie de o mai bună coordonare politică în regiune. “În prezent, se fac în continuare simţite efectele crizei, iar situaţia Europei …

Mai mult »

Sef nou la Casa de Asigurari de Sanatate

N dup\ demiterea Cristinei Iord\chel, noul pre[edinte director general al Casei de Asigur\ri de S\n\tate Suceava este Victor Cristi Bleor]u, directorul  executiv economic al CAS Suceava n el va de]ine aceast\ func]ie cu delega]ie, p=n\ la organizarea unui concurs n „vom pune la dispozi]ia organelor abilitate orice informa]ie solicitat\ `n …

Mai mult »

Flutur vrea ca UDMR sa desemneze cat mai rapid un nou director la Directia de Sanatate Publica Suceava

Pre[edintele organiza]iei jude]ene Suceava a PDL, Gheorghe Flutur, a declarat c\ ar dori ca UDMR s\ desemneze un nou director la Direc]ia de S\n\tate Public\ (DSP). Afirma]ia a fost f\cut\, ieri, de Gheorghe Flutur, care a precizat c\ a[teapt\ de la conducerea filialei Suceava a UDMR s\ desemneze „c=t mai …

Mai mult »