Tuesday , April 16 2024

Tag Archives: comisie

Inspectoare de la ISJ, vicepreşedinte la o comisie de BAC unde s-au corectat chiar tezele elevilor săi

Inspectoarea Tatiana Vântur, profesor titular al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” a fost vice-preşedinta Comisiei de Bacalaureat la centrul de corectare unde au ajuns şi lucrările elevilor de la “Mihai Eminescu”, deşi legislaţia interzice acest lucru. Ea a fost numită vice-preşedintă la comisie chipurile printr-o repartizare computerizată, iar “nevinovaţii” din conducerea …

Mai mult »

Adrian Nastase, foarte aproape de iesirea din inchisoare. Penitenciarul Jilava a avizat favorabil cererea de eliberare conditionata

Comisia de eliberari conditionate a Penitenciarului Jilava a dat un aviz favorabil in cazul cererii privind eliberarea conditionata din inchisoare a fostului premier Adrian Nastase. Astfel, reprezentantii penitenciarului au considerat ca fostul prim-ministru se incadreaza in conditiile privind eliberarea conditionata, insa decizia privind punerea sa in libertate va reveni tot …

Mai mult »

Opt foști membri ai Comisie de Fond Funciar ai comunei Nana, urmăriți penal

Cele opt persoane sunt acuzate de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material, după ce ar fi acordat titluri de proprietate unor persoane care nu era îndreptățite să le primească. “Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi …

Mai mult »

Steaua a primit o amenda uriasa de la Comisia de Diosciplina a FRF

Steaua a fost sanctionata miercuri cu o amenda incredibila de Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal. “Ros-albastrii” au fost amendati cu 600 de milioane lei vechi pentru incidentele de la meciul cu FC Brasov, din etapa a 29-a a Ligii 1. In plus, campioana Romaniei s-a ales cu …

Mai mult »

Dinamo, Steaua şi Rapid, sancţionate de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină a FRF a decis să sancţioneze grupările Dinamo, Steaua şi Rapid, primele două pentru incidentele de la semifinala retur a Cupei României-Timişoreana, în timp ce rapidiştii pentru meciul cu FC Clinceni. Astfel, Comisia de Disciplină a decis programarea a două jocuri pe teren propriu fără spectatori în …

Mai mult »

Comisia Călăraşi: Contractul de achiziţie a terenului de la Nana de către Ioana Băsescu este NUL

Comisia parlamentară Călăraşi susţine că, având în vedere că societatea de la care Ioana Băsescu a cumpărat terenul de la Nana era inactivă la data încheierii tranzacţiei, contractul de achiziţie este lovit de nulitate. Această concluzie a fost prezentată, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută de membrii comisiei. Senatoarea PSD …

Mai mult »

Ordonanţa privind majorarea accizei la carburanţi, întoarsă la comisia de buget

Deputaţii au decis marţi să retrimită la Comisia de buget proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă prin care se modifică termenul de majorare a nivelului accizei pentru motorină, benzină şi cherosen de la 1 ianuarie 2014 la 1 aprilie 2014, transmite Agerpres. Ordonanţa de Urgenţă 111/2013 pentru reglementarea …

Mai mult »

Sanctionat: Sorin Iliesiu, inlocuit cu Vosganian in comisia de Cultura a Senatului

Senatorul PNL Varujan Vosganian este noul secretar al Comisiei pentru Cultura din Senat, functie detinuta pana la acest moment de Sorin Iliesiu. In debutul sedintei plenului Senatului de marti, liderul grupului PNL, senatorul Puiu Hasotti, a anuntat ca Sorin Iliesiu va activa pe viitor in cadrul Comisiei romanilor de pretutindeni. …

Mai mult »

Deputatii juristi fac scut in jurul lui Vlad Cosma: Cererea de arestare a deputatului PSD a fost respinsa

Deputaţii din Comisia Juridică au dat aviz negativ pentru solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a colegului lor, social-democratul Vlad Cosma. Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat, luni, aviz negativ pentru solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive social-democratului Vlad Cosma. Raportul negativ al comisiei a fost adoptat …

Mai mult »