Tuesday , April 23 2024

Tag Archives: Canada

Guvernul refuză oferta canadienilor pentru ridicarea vizelor

Guvernul a refuzat prima ofertă a autorităţilor din Canada cu privire la ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care vor să călătorească în această ţară. Canadienii au transmis atât Executivului de la Bucureşti, cât şi celui de la Sofia, propunerea ca vizele să fie eliminate etapizat, cel mai târziu până în …

Mai mult »

Canada anunță în toamnă calendarul pentru ridicarea vizelor pentru români

Canada urmează să anunțe la începutul toamnei un calendar pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii români și bulgari, se menționează într-un comunicat al Comisiei Europene de luni, după o reuniune pe această temă la care au participat reprezentanți ai tuturor părților implicate, notează Agerpres. La reuniune, găzduită de comisarul european pentru …

Mai mult »

Meat Loaf s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert, în Canada. Starea sa este critică

Celebrul cântăreţ american Meat Loaf şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unui concert susţinut joi seara la Edmonton, în Canada. Meat Loaf are 68 de ani şi cânta la Northern Alberta Jubilee Auditorium, din Edmonton. Artistul s-a prăbuşit inconştient chiar în timp ce cânta hit-ulo său binecunoscut şi publicului din România, …

Mai mult »

Ana Maria Nedelcu, românca acuzată de răpirea propriului copil, va fi extrădată

Ana Maria Nedelcu, românca acuzată de răpirea propriului copil, va fi extrădată. Parchetul contestă măsura dispusă de instanță. Sentința Curții de Apel arată că „Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Canada, împotriva persoanei extrădabile Nedelcu(fostă Musteaţă) Anamaria, pentru judecarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de răpire, cu …

Mai mult »

Atac cu ciocan intr-un birou guvernamental din Canada: Un mort si 10 raniti

Un barbat a murit si alte 10 persoane au fost ranite dupa ce un barbat a intrat intr-un birou guvernamental pentru indieni americani din vestul Canadei si a inceput sa atace persoanele cu un ciocan. Autoritatea de Sanatate din British Columbia a anuntat doi pacienti in stare critica, alti doi …

Mai mult »

Victor Ponta, discuţii cu ambasadori din UE, SUA şi Canada. Au participat şi Zgonea şi Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a avut marți seara o întâlnire cu ambasadorii statelor Uniunii Europene acreditați la București, precum și cu Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA și cu ambasadorul Canadei, Joanne Lemay. Premierul a fost însoțit de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, …

Mai mult »

Romanii vor putea intra mult mai usor in Canada. Ce se intampla cu vizele

Premierul Victor Ponta a anuntat ca romanii ar putea calatori mai usor in Canada din 2016, dupa ce premierul canadian i-a transmis ca tara sa si-a modificat legislatia pentru a relaxa regimul de vize pentru Romania. “O veste buna si mult asteptata pentru romanii care vor sa mearga in #Canada! …

Mai mult »

Romania a invins Canada in Fed Cup. Victorii uimitoare la Montreal

Romania a castigat intalnirea disputata in acest weekend cu Canada, scor 3-2, si a avansat in Grupa Mondiala a Fed Cup. Andreea Mitu si Alexandra Dulgheru au obtinut duminica seara doua victorii uimitoare, cu care reprezentativa de Fed Cup a Romaniei s-a impus la Montreal. O victorie formidabila pentru reprezentativa …

Mai mult »

Duel Halep-Bouchard in Fed Cup. România întâlneşte Canada în barajul pentru Grupa Mondială

România va întâlni Canada, în deplasare, în play-off-ul pentru accederea în Grupa Mondială I a Fed Cup. Duelul va avea loc pe 18 şi 19 aprilie. Echipa de Fed Cup a României şi-a aflat marţi adversara din meciul de baraj pentru accederea în Grupa Mondială, programat în al treilea weekend …

Mai mult »

Canada ar putea elimina vizele pentru români

Canada își modifică legislația pentru a relaxa regimul de vize și pentru a elimina vizele pentru toți cetățenii din Uniunea Europeană, a declarat vineri șeful diplomației canadiene, John Baird, relatează agenția Novinite, citată de Agerpres.  Baird s-a întâlnit vineri cu omologul său bulgar Daniel Mitov cu ocazia Consiliului Ministerial al …

Mai mult »