Friday , March 29 2024

Tag Archives: avion

VIDEO. Un avion s-a prăbușit și a explodat la un show aviatic în Ungaria. 2 morți și 4 răniți

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria, cauzând doi morţi şi patru răniţi, au anunţat autorităţile ungare, informează Agerpres. „Potrivit informaţiilor preliminare, în afară de pilot, se afla şi un pasager în aparat (…). Ambii şi-au pierdut viaţa”, a precizat poliţia ungară …

Mai mult »

Din 29 octombrie, curse aeriene săptămânale Suceava-Sharm el Sheikh (Egipt)

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, luni, 4 septembrie 2023, că o nouă rută externă va fi operată de pe Aeroportul Suceava. Astfel, conform președintelui CJ, începând cu data de 29 octombrie 2023, odată cu debutul sezonului de iarnă, operatorul aerian SKYUP Malta și-a anunțat intenția de a …

Mai mult »

Bilete de avion mai ieftine cu 20% în septembrie, faţă de cele din august

Luna septembrie aduce bilete de avion mai ieftine cu 20% faţă de cele din august, iar Danemarca, Belgia, Portugalia şi Grecia sunt printre cele mai ieftine destinaţii de toamnă, potrivit unei agenţii de turism online. Astfel, preţul mediu pentru septembrie 2023 la biletele de avion este de 230 de euro, …

Mai mult »

VIDEO. Evgheni Prigojin, şeful Grupului Wagner, ar fi murit. Avionul în care se afla s-a prăbușit

Şeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi murit într-un accident de avion în Rusia, potrivit BBC. Alte 9 persoane, se pare tot din conducerea grupului, ar fi murit alături de el. Prigojin se afla într-unul din cele 2 avioane cu care călătorește de obicei, care s-a prăbușit în Rusia, în …

Mai mult »

Un român a reușit să urce fără bilet în avion la Viena, cu destinația București. Zborul a fost reprogramat a doua zi

Un zbor Austrian Airlines de la Viena către București a fost anulat marți seară, din cauza unui pasager român care nu avea bilet de îmbarcare pentru cursa respectivă, dar se suise cumva în avion. Pasagerul clandestin, un cetăţean român, a fost predat poliției de către echipajul de zbor, iar aeronava …

Mai mult »

Lukașenko l-a grațiat pe bloggerul disident Roman Protasevici, pentru prinderea căruia a deturnat un avion Ryanair

Disidentul bielorus Roman Protasevici, pentru arestarea căruia regimul Lukașenko a deturnat un avion Ryanair în urmă cu doi ani, a fost grațiat de dictatorul de la Minsk, a anunțat, luni, presa de stat din Belarus, citată de BBC. „Tocmai ce am semnat documentele relevante conform cărora am fost grațiat. Aceasta …

Mai mult »

Crater uriaș pe străzile din Belgorod (Rusia). Un avion rusesc a bombardat din greșeală orașul

Autorităţile ruse au anunţat că unul din avioanele sale de război a pierdut joi seară muniţie deasupra oraşului Belgorod, situat în apropierea graniţei cu Ucraina, după ce autorităţile locale au raportat o explozie puternică care a rănit două persoane şi a creat un crater imens în oraş, informează AFP, preluată …

Mai mult »

O dronă americană a fost lovită de un avion de luptă al Rusiei deasupra Mării Negre și s-a prăbușit

Un avion de vânătoare al Rusiei s-a ciocnit cu o dronă de supraveghere a SUA deasupra Mării Negre, în apele internaționale. Din cauza coliziunii, drona a suferit avarii şi a fost prăbuşită intenţionat de Forţele Aeriene americane care operau drona de la sol. Incidentul a avut loc marţi dimineață, în …

Mai mult »

Atenționare de călătorie pentru Marea Britanie. Traficul, inclusiv cel aerian, perturbat din cauza vremii

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că pot apărea perturbări atât ale circulaţiei rutiere şi circulaţiei trenurilor, cât şi ale curselor aeriene, în condiţiile în care autorităţile au emis prognoze meteorologice …

Mai mult »

VIDEO. Un avion cu 72 de oameni la bord s-a prăbușit duminică în Nepal. 10 pasageri erau cetățeni străini

Cel puțin 40 persoane au fost ucise duminică în urma prăbușirii unui avion în Pokhara, în vestul Nepalului, a anunțat un purtător de cuvânt al armatei, în cel mai grav accident din ultimii 30 de ani din mica țară himalayană, transmite Reuters. Numărul celor morți în accident este de cel …

Mai mult »