Wednesday , April 24 2024

Tag Archives: audieri

300 de fermieri suceveni, audiaţi de DNA

Procurorii anticorupţie suceveni au de lucru serios pentru finalizarea dosarului privind acordarea ilegală de subvenţii europene pe filiera Benu – Moldoveanu.  sunt audiati cetăţeni ce figurează în dosarul aflat deja în cercetare, dar şi fermieri care au venit din proprie iniţiativă ori au trimis prin poştă solicitări la DNA prin …

Mai mult »

OANA ZĂVORANU, primul mesaj pe Facebook după ce a fost audiată cinci ore de poliţie, pentru santaj

Oana Zăvoranu a fost audiată joi seara, după ce a fost prinsă luând mită de 10.000 de euro de la medicul Marek Vâlcu, care i-a făcut o operaţie la sâni, pe motiv că este nemulţumită de rezultatul intervenţiei chirurgicale. Oana l-ar fi ameninţat pe doctor că va dezvălui presei informaţii …

Mai mult »

Milionarul Dan Adamescu, cercetat de către DNA pentru dare de mită

Milionarul Dan Adamescu s-a prezentat joi la DNA pentru audieri, fiind suspectat de dare de mită unor judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine o decizie favorabilă într-un dosar comercial, transmite România TV. Audierea lui Dan Adamescu survine la o zi după ce s-a aflat că bărbatul care s-a …

Mai mult »

Anda Adam, audiata in dosarul silicoanelor pentru vedete de la Spitalul de Arsi. Pe fisa ei medicala scria ca e pensionara

Anda Adam a fost singura dintre vedetele operate la Spitalul de Arşi care a dat declaraţii la Parchet despre intervenţia ei la sâni cu o zi înainte ca medicul său, Vitalie Stan, să fie ridicat de mascaţi. Cântăreaţa îşi mărise bustul în 2012 şi era printre persoanele vizate de autorităţi …

Mai mult »

Perchezitii la Liga Profesionista de Fotbal si acasa la Mitica Dragomir. Sapte persoane, duse la audieri

Poliţiştii fac, luni, 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, printre care şi la LPF, fiind vizate şapte persoane suspectate de evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de trei milioane euro, într-un dosar privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal. Acţiunea vizează …

Mai mult »

Nicuşor Constantinescu, adus la DNA pentru audieri. Perchezitie la domiciliul sefului CJ Constanta

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, va fi adus la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie. Constantinescu este cercetat într-un nou dosar de corupţie. Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează miercuri percheziții la sediul Consiliul Județean Constanța, acasă la președintele CJ, Nicușor Constantinescu, precum și la Regia Autonomă Județeană de Drumuri …

Mai mult »

Parintii tenismenei Sorana Carstea, audiaţi în dosarul CĂRNII EXPIRATE

Părinţii tenismenei Sorana Cârstea, care deţin un depozit alimentar în Târgovişte, au fost şi ei audiaţi în dosarul cărnii expirate instrumentat de DIICOT. Ofiţerii DGA au terminat percheziţia aproape de miezul nopţii la depozitul alimentar care aparţine părinţilor tenismenei Sorana Cîrstea, din Târgovişte. Anchetatorii cred că firma familiei Cîrstea are …

Mai mult »

Şeful CJ Prahova şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, audiaţi la DNA

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt audiaţi, marţi, la DNA Ploieşti, în dosarul în care este arestat, pentru trafic de influenţă, Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova. Procurorii DNA – Serviciul teritorial Ploieşti îi audiază pe preşedintele Consiliului …

Mai mult »

UPDATE: Gruia Stoica, retinut pentru 24 de ore. Patronul GFR a fost adus in catuse la DNA, pentru audieri

UPDATE: Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, transmite Agerpres. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia. În acelaşi dosar, procurorii i-au impus …

Mai mult »

Omul de afaceri Ilie Carabulea, presedintele Carpatica Asigurari, dus la audieri de procurorii DNA

Ilie Carbulea, preşedintele Carpatica Asigurări, este acuzat de către DNA de dare de mită, fals sub semnătură privată şi instigare la abuz în serviciu. Carabulea urmează să fie audiat de către procurorii anticorupţie, informează România TV. Omului de afaceri din Sibiu i se impută faptul că ar fi mituit mai …

Mai mult »