PNL critică votul dat de Senat pentru apărarea lui Dan Şova faţă de cererea de reţinere şi arestare şi anunţă totodată că va ataca la CCR decizia instituţiei. „Avem în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale care stabileşte că hotărârile Senatului sau ale Camerei Deputaţilor se aprobă cu majoritatea parlamentarilor prezenţi”, anunţă...

Birourile electorale s-au deschis duminică, la ora locală 08:00 (06.00 GMT) în Ucraina pentru alegerile legislative anticipate, în urma cărora ar urma să rezulte o puternică majoritate a forţelor prooccidentale provenite din mişcarea de contestare din Piaţa Independenţei din Kiev de iarna trecută. Ucrainenii sunt aşteptaţi duminică la vot. Secţiile de votare...

Partidul Comunist rus, susţinut de opoziţie, a obţinut o victorie în alegerile pentru Primăria Novosibirsk, al treilea cel mai important oraş din Rusia, învingând partidul aflat la putere al lui Vladimir Putin, potrivit rezultatelor publicate luni. Deputatul comunist Anatoli Lokot a obţinut 43,75% din voturile exprimate, iar primarul interimar Vladimir Inatkov...

Preşedintele Viktor Ianukovici a părăsit Kievul, a declarat unul dintre reprezentanţii opoziţiei, Vitali Kliciko, în faţa deputaţilor, în Parlament. Opoziţia a îndemnat sâmbătă la destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici şi la convocarea unor alegeri prezidenţiale anticipate până pe 25 mai. Viktor Ianukovici ar fi plecat din Kiev spre Harkov, scrie...

In jurul orei 13.00, Victor Ianukovici a anunţat oficial că acceptă organizarea de alegeri anticipate, care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în decembrie.  Preşedintele Victor Ianukovici a anunţat că a ajuns la un acord cu opoziţia, care include organizarea de alegeri anticipate. Scrutinul ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în decembrie. Ianukovici...

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, acceptă organizarea de alegeri generale anticipate în anul 2014, a anunțat Preşedinţia de la Kiev, citată de AFP. Anunțul a fost făcut de premierul Poloniei, Donald Tusk. „S-a convenit cu preşedintele Ianukovici ca alegerile parlamentare şi prezidenţiale anticipate să aibă loc în 2014″, a declarat acesta. Preşedintele...