Saturday , April 20 2024

Tag Archives: amnistiere

106 banci elvetiene, in program de amnistie fiscala. Programul e destinat bancilor care si-au ajutat clientii americani sa eludeze fiscul

Un număr de 106 de bănci elveţiene s-au înscris într-un program de amnistiere fiscală dedicat instituţiilor financiare care au ajutat clienţii americani să eludeze fiscul, potrivit procuraturii americane. Băncile care au optat să intre în acest program trebuie să dezvăluie cum au ajutat americanii să ascundă active, să predea date …

Mai mult »

Legea amnistierii si gratierii, amanata pana dupa 1 februarie 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că Legea amnistierii şi graţierii va rămâne în dezbatere publică astfel încât proiectul de lege nu va mai intra pe ordinea de zi a plenului. Potrivit lui Zgonea, procedura parlamentară în cazul Legii amnistierii şi graţierii va fi reluată după data de 1 …

Mai mult »

PNL, PDL şi PPDD vor vota împotriva Legii amnistierii

Grupurile parlamentare ale PNL, PDL şi PPDD au anunţat că vor vota, marţi, la sesiunea de vot final, împotriva Legii amnistierii şi graţierii unor pedepse de până la 7 ani, considerând că proiectul de lege nu este oportun în acest moment. Proiectul de lege are caracter organic, Camera Deputaţilor fiind …

Mai mult »

Băsescu roaga Camera Deputatilor sa respinga Legea pentru amnistiere şi graţiere

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat că o eventuală adoptare a Legii pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse “va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției și va afecta încrederea în justiție având, în același timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”. “Președintele României, …

Mai mult »

Victor Ponta nu e de acord cu forma legii amnistierii: Corupţii trebuie să rămână în închisoare

Victor Ponta nu este de acord cu noua formă a proiectului de lege de amnistiere, care se va discuta astăzi în Parlament. Premierul a cerut în mod explicit ca infracţiuni precum luare de mită, dare de mită sau trafic de influenţă să fie excluse din lista beneficiarilor amnistiei. Premierul Ponta …

Mai mult »

Legea amnistierii a fost votata la secret de deputatii juristi luni noapte. Nastase si Becali, printre beneficiari

Proiectul de lege privind aministierea propus de deputatii Nicolae Paun si Madalin Voicu a fost amendat luni noaptea la secret de catre deputatii juristi. In timp ce la sedinta Comisei Juridice se discuta legea lobby-ului, o parte din membrii comisiei s-au intalnit separat intr-o alta sala si au amendat legea …

Mai mult »

Senatul a respins proiectul pentru amnistierea şi graţierea unor categorii de deţinuţi. Gigi Becali, afectat de aceasta masura

Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani. Iniţiativa legislativă, semnată de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi deputatul din partea minorităţilor naţionale Nicolae Păun, urmează să …

Mai mult »