Thursday , March 28 2024

Tag Archives: amanata

Orban: Dublarea alocaţiilor, amânată până la data primei rectificări bugetare

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Guvernul va proroga termenul de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii până la momentul primei rectificări bugetare. „Ştiţi foarte bine că săptămâna trecută, după analiza pe care am făcut-o cu preşedintele României asupra acestui subiect, am anunţat lucrul ăsta, că …

Mai mult »

Vot Senat: Pensionarea anticipata a magistratilor se amana cu doi ani

Senatul a aprobat, cu unanimitate, amânarea pensionării anticipate a magistraților cu doi ani, până în 2022. Senatul este cameră decizională, astfel încât legea merge la promulgare. Votul de la Senat vine la puțin timp după ce Guvernul a aprobat, în ședința săptămânală, un proiect de lege pentru amânarea pensionării anticipate …

Mai mult »

Şedinţă tensionata la CSM. Audierea Adinei Florea, propusă şef al DNA, amânată pentru 8 octombrie

Audierea procurorului Adina Florea de la Parchetul Tribunalului Constanţa, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA, a fost amânată pentru data de 8 octombrie. Sedinţa a fost destul de tensionată. Nicolae Solomon, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a solicitat joi amânarea audierii Adinei Florea pe motiv că există o …

Mai mult »

Sentință amânată pentru 12 iunie în dosarul Alinei Bica, ANRP

Prima sentinţă în dosarul ANRP, în care fosta şefă DIICOT, Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş sunt acuzaţi de fapte de corupţie a fost amânată pentru 12 iunie. Fostul procuror şef al DIICOT este în Costa Rica, alături de Elena Udrea, susţinând că nu poate reveni în România din cauza …

Mai mult »

Majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2018, amânată din nou

Hotărărea prin care salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 ianuarie 2018 nu se află nici azi pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului Tudose, programată pentru ora 13.00. Proiectul încă aşteaptă avizul Consiliului Economic și Social. Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a …

Mai mult »

Majorarea salariului minim, amânată pentru săptămâna viitoare

Guvernul a amânat pentru săptămâna viitoare aprobarea HG care majorează salariul minim, din cauza lipsei unui aviz de la Consiliul Economic şi Social, anunţă România TV. Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a prezentat, în primă lectură, pe 26 octombrie, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care salariul …

Mai mult »

Verdictul pentru eliberarea lui Dan Voiculescu, amanat pentru 18 iulie

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat o decizie în cazul eliberării condiționate a fostului senator Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA. Verdictul este așteptat în 18 iulie. În prima instanţă, decizia a fost de liberare condiţionată a omului de afaceri. Judecătorii au amânat pentru 18 iulie …

Mai mult »

Şedinţa de guvern, amânată după ce delegatului Ministerului Justiţiei i s-a făcut rău

Şedinţa de guvern, amânată după ce delegatului Ministerului Justiţiei i s-a făcut rău, transmite Antena 3. Şedinţa de guvern, care urma să aibă loc, marţi, la ora 12.00, se amână după ce Mariana Moţ a anunţat că nu poate participa la şedinţa de guvern, ea fiind delegată de către ministrul …

Mai mult »

Cererea DNA de urmărire penală a lui Titus Corlăţean, amânată din lipsă de cvorum

Cererea de urmărire penală a lui Titus Corlățean a fost amânată. Biroul Permanent al camerei superioare nu a reușit să stabileascăstabili un calendar pentru pentru solicitarea DNA, pentru că nu a avut cvorum. Senatorii au, până la alegeri, doar activitate în teritoriu. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că fostul ministru …

Mai mult »