Thursday , April 18 2024

Zeci de copii din străinătate se vor regăsi în băncile școlilor sucevene, din toamnă

”Ne-au sunat foarte mulți părinți din străinătate care vor să înscrie copiii la școlile din județ, astfel că trebuie să treacă printr-o evaluare psihosomatică. Unii au sperat că putem face evaluarea prin telefon, însă acest lucru e imposibil, așa că i-am programat pentru luna august, când se vor întoarce în țară. Avem deja peste 40 de programări pentru copii care se întorc din Italia și Anglia și urmează să se înscrie în clasa pregătitoare”, a declarat prof. Maria Pavelescu, directorul CJRAE Suceava

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se desfășoară în această perioadă, termenul pentru depunerea dosarelor la secretariatele școlilor fiind 28 aprilie. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021 și care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate trebuie să treacă printr-o evaluare psihosomatică. Aceasta este realizată de către Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) Suceava, în perioada 22 martie – 27 aprilie, în baza unei programări telefonice. Totuși, câteva zeci de părinți care lucrează în străinătate și intenționează să se întoarcă în țară în luna august au programat evaluarea copiilor la finalul verii, chiar începutul lunii septembrie.

”Am început să facem evaluările psihosomatice ale copiilor care vor începe clasa pregătitoare în toamnă și împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021, dar și ale celor care nu au frecventat grădinița. Sunt mai multe ca anul trecut, când ne-a prins în plină pandemie această etapă. Ne-au sunat foarte mulți părinți din străinătate care vor să înscrie copiii la școlile din județ, astfel că trebuie să treacă printr-o evaluare psihosomatică. Unii au sperat că putem face evaluarea prin telefon, însă acest lucru e imposibil, așa că i-am programat pentru luna august, când se vor întoarce în țară. Avem deja peste 40 de programări pentru copii care se întorc din Italia și Anglia și urmează să se înscrie în clasa pregătitoare”, a declarat prof. Maria Pavelescu, directorul CJRAE Suceava.

La solicitarea părinților, serviciile de evaluare a dezvoltării copiilor se asigură și după încheierea perioadei de evaluare prevăzută în calendarul înscrierii în clasa pregătitoare. Documentele cu care trebuie să se prezinte părinții care însoțesc copiii la evaluare sunt copia certificatului de naștere al copilului și o adeverință de la medicul de familie cu specificația ”clinic sănătos/ apt pentru școală”. Programările în vederea evaluării psihosomatice se fac telefonic, la numărul 0330 401279, de luni până vineri, între orele 09.00-16.00, fiind disponibile 7 centre ale CJRAE Suceava, câte unul în Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Vicovu de Sus.

Rezultatul evaluării dezvoltării copilului este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui/ tutorelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat și are caracter confidențial. Pentru înscrierea în învățământul primar, pentru anul școlar 2021-2022, au fost aprobate 370,93 clase pregătitoare, cu o capacitate totală de 7.244 locuri. (Oana NUȚU)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …