Saturday , April 20 2024

(VIDEO) Un contrabandist urmărit de polițiștii de frontieră s-a răsturnat cu jeep-ul într-un pârâu, la Brodina. S-au tras cinci focuri de armă, dar individul a scăpat fugind în pădure

În mașina răsturnată în pârâu au fost găsite 13.490 pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de 158.000 lei

Marți, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Brodina au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism de teren, care se deplasa dinspre frontiera de stat spre localitatea Brodina.

Șoferul nu a oprit, a efectuat o manevră bruscă de întoarcere, în urma căreia mijlocul de transport s-a răsturnat într-un pârâu. După acest eveniment, șoferul a ieșit din mașină și a fugit spre o pădure din apropiere, moment în care colegii l-au somat verbal să se oprească, însă acesta nu s-a supus somațiilor, fapt pentru care au fost trase cinci focuri de avertisment, în plan vertical, conform prevederilor legale.

S-a trecut la monitorizarea zonei, în vederea identificării și reținerii șoferului, iar în autoturismul răsturnat au fost observate mai multe colete cu țigări.

Autovehiculul în cauză și coletele cu țigări au fost aduse la sediul instituției, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.490 pachete cu țigări de Duty Free, în valoare de 158.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională, în valoare de 6.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …