Thursday , March 28 2024

USV, în Topul internaţional al universităţilor privind contribuţia la dezvoltarea durabilă a societăţii

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava se regăsește în Topul internaţional al universităţilor privind contribuţia la dezvoltarea durabilă a societăţii, care a fost publicat joi de Times Higher Education (Times Higher Education Impact Rankings – assess universities against the United Nations’ Sustainable Development Goals). Clasamentul ierarhizează universitățile în funcție de măsura în care îndeplinesc obiectivele ONU de dezvoltare durabilă și de impactul acestora asupra societății.

”S-au folosit indicatori de cercetare, administrare, popularizare şi predare. Anul trecut am intrat pentru prima dată în acest top, nu am urmărit prea atent metodologia, dar cred că noile proiecte lansate şi rezultatele obţinute vor conduce la o evoluţie ascendentă şi în acest clasament. Este un altfel de top decât cele cu care ne-am obişnuit şi aceasta se poate observa şi prin faptul că pe primul trei locuri în lume se situează Universitatea de Vest din Sydney (Australia), Universitatea din Manchester (UK) şi Universitatea Queen (Canada)”, a punctat prorectorul USV Mihai Dimian.

Din România sunt 17 universităţi care au intrat în partea vizibilă a clasamentului (1.591), pe primul loc situându-se Universitatea Bucureşti. Doar cinci dintre ele intră în Top 1000, în clasamentul ce cuprinde 1.591 de universități din întreaga lume. Celelalte 12 apar în ultima parte a rankingului. Universitatea din București apare în top în intervalul 201-300, Universitatea Babeș-Bolyai – 401-600

ASE București – 401-600, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 401-600 și Universitatea Al. I. Cuza din Iași – 801-1000. Potrivit edupedu.ro, față de anul trecut, Universitatea din București a crescut semnificativ, în timp ce UBB  și ASE București au scăzut ușor.

Pe locurile 1000+: Universitatea Dunărea de Jos din Galați, UMST George Emil Palade din Târgu Mureș, UMF Grigore T. Popa, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea din Oradea, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov, USAMV Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara.

Criteriile în funcţie de care sunt clasificate instituţiile de învăţământ superior în topul Times Higher Education Impact Rankings au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite. Topul evidenţiază impactul universităţilor asupra societăţii, pe baza succesului acestora în atingerea unor obiective precum ”Good Health and Wellbeing”, ”Gender Equality”, ”Decent Work and Economic Growth”, ”Reduced Inequalities” sau ”Peace, Justice and Strong Institutions”, ”Partnership for the Goals”. (O. N.)

 

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …