Sunday , June 20 2021

UPDATE: Incendiul de la Voievodeasa a afectat cinci gospodării. Focul a pornit de la o țigară și a fost întețit de vântul puternic (FOTO,VIDEO)

Pompierii militari de la subunitățile din Rădăuți, Siret și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Sucevița, Voitinel, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos și Volovăț, au intervenit miercuri după-amiază cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Voievodeasa, comuna Sucevița.

Incendiul a izbucnit la un grup sanitar din lemn, lipit de șura unei gospodării, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Vântul puternic, cantitatea mare de material lemnos, dar și distanța foarte mică dintre proprietăți (unele acoperișuri fiind aproape lipite între ele), au fost condiții de favorizare a dezvoltării și propagării flăcărilor. Acestea au afectat construcțiile a cinci proprietari.

La gospodăria din care a izbucnit incendiul, au ars șura, adăpostul de animale, o magazie din lemn, acoperișul bucătăriei de vară și bunuri materiale, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați. Au fost salvate restul bucătăriei de vară și casa de locuit.

La al doilea proprietar, au ars casa de locuit și o anexă, cu bunurile aferente, pe aproximativ 150 de metri pătrați.

La a treia gospodărie, au ars casa și anexele gospodărești, cu bunurile aferente, pe aproximativ 230 de metri pătrați.

O a patra proprietate, care nu era locuită, a fost afectată de foc, arzând casa de locuit și o anexă, cu bunurile din interior, pe aproximativ 150 de metri pătrați.

Ultimului proprietar afectat, i s-au degradat izolația din polistiren a casei, pe 20 de metri pătrați, și circa 6 metri liniari de gard din lemn. Aici, au fost salvate casa de locuit, o șură și o bucătărie de vară.

De asemenea, au fost salvate restul gospodăriilor învecinate, cu bunurile aferente.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD, sprijiniți de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, au acordat primul ajutor medical pentru 7 persoane, care au suferit atacuri de panică. Acestea și-au revenit și nu a fost necesar transportul lor la spital.

Misiunea pompierilor la fața locului s-a încheiat în jurul orei 19:00, a informat lt. Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Foto, video: ISU SUCEAVA

Vezi si

Accident pe centura Rădăuțiului; doi bărbați au fost transportați la spital

Vineri, 18 iunie, în jurul orei 22, a avut loc un accident rutier pe șoseaua …