Tuesday , April 23 2024

Un nou cod galben de ninsoare în județul Suceava, până luni seară

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de vreme rea, valabile pentru următoarele două zile. În județul Suceava este instituit cod galben de ninsoare pentru luni, 21 noiembrie, între orele 05 – 18.00. În restul țării se anunță ploi abundente, instabilitate atmosferică și vânt puternic. La munte, se va depune un strat de zăpadă, iar pe alocuri va fi polei în zona de nord a Moldovei.

ANM precizează că în intervalul 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali, dar și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 centimetri.

În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.

Totodată, ANM a mai transmis că în intervalul 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …